negru

Nu e niciun mesaj in plus, nici in minus. Aici numai recit cuvinte de viata portocalii. Dincolo imi plang ranile, imi vars nervii, imi strig dorurile, imi cant neputinta si dragostea. Aici si acum, ma gandesc cum maine am sa mananc boabe mici negre, din acelea de care am luat azi, de care am vorbit ieri, de care vreau mereu. Boabe prinse intre treceri de zile si ani. Boabe ce se sting in placere pe varf de limba. Boabe numarate nenumarat, multe si marunte, mici si stralucitoare, delicat pretentioase. As vrea o lingurita de argint filigranat, rar, sa nu mai fie alta la fel. Sa fie doar a mea, una, sa o umplu cu boabe, sa le stropesc acrisor, sa le asez pe varf si sa le savurez. Nu vreau altfel, nu vreau ca toata lumea, vreau asa, in stilul meu, boabe negru perlat pe argint vechi, sa le simt clipa de clipa zdrobindu-se, alunecand jucaus, eu si ele, noi, gust de mare ca mine.

Intr-o zi mi-a cantat o frantuzoaica. As asculta-o maine si mereu. Pe limba ei imi asez eu dorurile. Si-mi savurez boabele negre picurate prin albul care sunt azi si din cand in cand. Negru pe alb. Extreme imbrancindu-se una in alta pana la unire. Invisible. Cu cuvinte prinse la mijloc, fara oameni. Am sa le separ, cuvant cu cuvant precum boabele negru-tacute.

invisible

Doua fiinte cuprinse la mijloc de invisible.
Ma gandeam sa spun despre copacul meu sange si despre tineretea fara batranete, dar mi-au pierit pana si intentiile. As ninge eu acum, doar ca rosul vinului nu e alb, e doar hrana de creier plecat din mijloc de ganduri. Si las in urma tot. Imi fac rau incercand sa fiu altfel de cum sunt. Incerc, iar incerc, iar incerc. Aiurea. Si stau prinsa in ditamai invisible-ul asteptand. Ce? Nimic. Chiar nimic.

floare de trandafir

Abia acum am vazut ca mi-a inflorit trandafirul, o floare chinuita, prinsa intre geam si frunze, dar deschisa. Parca mi-ar spune ca-s rea, ca l-am chinuit atata si totusi el a inflorit. O floare de-o zi. Ce-o fi azi? Luni de-nceput, luni de sfarsit, luni de zapada, luni roz ca floarea de trandafir. Nici macar nu pot sa-i fac poza pentru ca nu mi-e incarcat aparatul. Nici nu-l incarc. L-am uitat gol ca sa nu mai pozez nicio culoare. Floare dantelata, stransa rusinos, inghesuita de rautatea mea, asa s-ar spune. O privesc cum sta ascunsa dupa perdea, intoarsa spre cer, cu spatele catre mine, eu a nimanui, ea a trandafirului. Ea sta o zi, eu stau o viata. Cum si-o fi numarand clipele? Poate ca stie sa numere ca mine si numara in gand: cate stele albe, atatea clipe cazute. Oare de rusine s-a facut roz dantelat? De ce i-o fi fost rusine? De mine si de gandurile mele, numarate ca stelele, inghetat si pustiu, batraneste cand viata danseaza. As dansa ca si ea, roz infoiat. Tu dansezi, floare? Uite, stelele care cad danseaza pana mor topite de dor. Stiu, noi nu dansam. Ne e rusine ca ne vad norii si zapada si puful de stele si copacul inghetat. Noi stam la caldura, ne infoiem strivite amandoua, roz tu, alba eu. Si numaram pe degete cum trece timpul, floare roz singura de-o zi, femeie alba singura de-o viata.

Ninge!

Ninge. Pare ca peste sufletul meu. Incet. Ca si cand s-ar asterne uitarea.

Inghet printre fulgi, precum copacul ieri plouat, astazi batran. Obisnuiam sa alerg cu mainile intinse, sa prind stelele de iarna cazatoare din cer. Acum doar le privesc. Am devenit alba.

M-am trezit in noapte la o ora cu cifre identice, cu durere de cap, cu ganduri goale, cu pustiuri. M-am intrebat daca mai cred in Mos Craciun. Intrebare de noapte. Mai cred. Pentru ca inca ninge cu fulgi inghetati ca si sufletul meu. Pentru ca mai pot intinde bratele catre norii pufosi sa mi le umple de stele. Pentru ca mai simt caldura alergand prin mine, chiar daca-s alb-batrana si rece. La primavara am sa ma colorez verde, eu si copacul, doua fiinte inghetate de doua parti ale geamului. Vom fi tineri impreuna, el afara, eu inauntru, dupa o iarna grea, cazuta nins peste noi. Sunt alba, domnule, batrana ca tine, cu promisiunea ca am sa ma fac tanara si frumoasa, in rochie cu buline, rotunda si scurta ca diminetile aromate.

Mai ninge. Oare de ce nu e zapada rosie ca sangele?

M-as colora...

Am gasit o culoare cantata, ritmata ca o bataie de toba copilareasca. M-as colora. Craciun Albastru sa fie!

de ploaie

E Craciun cu lacrimi din cer. Si e gri. Dintre toate culorile s-a ales un gri aproape stins, abia palpaind pe sub stropi. As zice ca e apa ca mine si-as zambi, dar nu.

Mi-am dat bradul cu alb artificial, pe ici, pe colo, luat din greseala, doar sa fie o urma de ceva care sa semene. De fapt m-a intristat si mi-a mai uscat si respiratia. Undeva mi s-a blocat zambetul si-a iesit totul gri... stins.

As fi vrut Craciun de basm... E doar o poveste simpla, cu ciocolatina de seara mancata in picioare, singura. Cu cafea rece de dimineata, amara si neagra, fara frisca. Se cheama lipsa de alb.

Nu, Craciunul meu nu e nici alb, nici rosu, nici macar verde. E doar gri urban, picurat printre blocuri, de undeva de sus.

Plang crengile din fata geamului meu, ude si negre-pamant. Si Craciunita nu s-a inrosit. Nici trandafirul meu exotic nu si-a mai deschis florile. A avut doar una singura, intr-o zi speciala, apoi a tacut.

Azi e Craciun si ploua cu lacrimi din cer. Mi-s inghetate picioarele goale si mainile mi-s calde. De la unele catre altele se pierde sange, se scurge incolor si rece.

Azi nu am culori, doar un Craciun de ploaie.

ALB

E alb, alb, alb. A nins ieri peste tot. Si erau albe crengile si drumul si cerul gri pufos. Nu vad mai departe de alb, nu vreau sa vad. Mi-am prins sufletul in el.

Mergeam incet, iar blana mi se infasura cald pe langa umeri. Ma uitam pe geam cum alergau zgribuliti copacii, unii dupa altii, ninsi, grei, batrani. Mie-mi era cald. Lor frig. Seara m-am intins printre fulgi, pe strazi, doar un pic, pasita marunt si ascutit, ninsa si eu. As fi tot umblat asa, sa ma ninga, sa fiu alba, sa fie noapte. Mi-e dor de stele sclipind, din acelea care se asterneau pe drumuri fara masini, pe unde mergeam noi taraind saniile. Nopti cand tot cadeau stele reci si Mosii circulau nevazuti... dar eu ii vedeam. Si-i asteptam. Era alb peste tot, fara urme. Mie-mi era cald fara blana, doar cu manusi inghetate si bulgari, si coborasuri pe partii de drum nebatut. Iarna de zahar.

As mai sta. As mai tarai sanii in zapada. As mai fi alba si calda. Si-as vrea sa tot ninga, sa nu se mai opreasca, sa nu mai vina ziua de maine cu toate ale ei. Sa fie doar azi alb, alb, alb.