catre stele

Uneori privesc catre stele. Am citit ca se spune "niciodata mereu". Mi-am pus intrebari. Cum e sa privesti din cand in cand ... sau in gand? M-am dumirit amintindu-mi cum privesc eu, uneori. E un fel de participare in univers atunci cand nu mai poti, atunci cand vrei sa mergi mai departe sau atunci cand stai si visezi. De fiecare data iti arunci privirile catre in sus si ... gandesti. (Am spus ca e si asta un obicei, cum o fi, se mai intampla.) Ce gandesti?

Ca lumea incepe. Ca timpul devine. Ca oamenii cresc. Ca pamantul e mare. Ca intotdeauna exista. Ca tu esti centrul. Tu, cel din tine, catre care te intorci atunci cand privesti catre stele.

obicei naiv

Ma gandeam... (Oare de unde acest obicei prost?!)

Ma gandeam ... cum ar fi sa stea cineva langa mine?! Sau ... ce culori are viata impreuna?! Sau ... ce gust are somnul in brate?! Sau ... cat de mica e lumea de aici pana acolo?!

Am ganduri. Imi permit sa am ganduri. Se cheama ca zbor. Iar asta cu siguranta nu e un obicei prost! E doar unul naiv si atat.

Ultima data cand m-am uitat in oglinda aratam a pasare. Sa fi fost si asta un un obicei naiv?! Uitatul in oglinda, zic.

culori

Verde, verde, verde... Sa vezi fluturii verzi care bat la geam, albastru... Dreaming...

Am citit azi despre verde, in mai multe locuri. Cum unii il vad bun, altii il vad rau. Cum se incolaceste, cum respira, cum strabate spre lumina. Intr-o vreme spuneam, senina, ca verdele e al meu, culoarea mea. Si credeam. Intre timp am ramas fara culori.

Ma uitam la portocala mea zisa soare. Ieri. Am gasit-o intr-o zi ratacita in valuri. Se ineca incet, tacand. I-am spus sa imi rada o clipa, sa o iau amintire. Si a stat. Mi-a fost draga, tare draga. Acum o iubesc pentru ca e a mea si e aici. Si rade lumina peste apa. A mea. Aici, printre cuvintele mele.

Posesie. Toate sunt ale mele. Nu trebuie sa cer nimanui nimic. Pot sa respir libera, exact asa cum vreau eu. Le am pe toate si mi-ajung. Le impart frateste cu singuratatea. O zi imi iau o felie de albastru si adorm fericita. Alta zi imi cer niste rosu, sa il simt curgand prin mine, rascolit. Inca o zi ma hranesc cu verde sa-mi creasca sufletul. Si inca o zi ma spal cu lumina sa pot scrie. Totul e perfect! Imi lipseste ceva?

Doar un cuvant, pe care nu mai stiu sa il descriu... L-am pierdut undeva in mine, atat de adanc si departe, si singur. Singur cuvantul, singura eu, singuri impreuna. Incolori.

M-a luat valu`

M-a luat valu` cu cal cu tot. Am apucat a face politica mai abitir decat PSD si PDL la un loc. Si-am primit una peste bot... Scurt si la subiect. Desi mie mi se parea si postarea la subiect si ultimele subiecte in tema. Doar ca tema era foarte critica si ... m-a taiat. Asta e. Ma resemnez mioritic. Nu sunt decat o mica picatura intr-un ocean care oricum curge fara mine. Curge prost si fara rost; nu sunt eu in masura sa judec sau sa corectez.

Aveam multe cuvinte postate aici, cuvinte si culori. Intr-o zi m-am infuriat si am considerat ca, oricum nefiind ale mele culorile, nu am de ce sa ma impopotonez cu ce nu e al meu. Acum ma apuc sa renunt si la apucaturile cuvantate in dialect politic. Mai bine raman in mijlocul cuvintelor mele, doar ale mele. Si-aici m-a lovit o furie si am vrut sa restrictionez cititul. Chiar nu privesc pe nimeni ale mele doruri putine, marunte, incolore. Chiar nu vreau sa se stie ca sunt pe coclauri cu mintea si vorbele. Le scriu pentru mine. Ocoliti-le!

Am obosit. Am obosit in toate. Sa raman doar eu cu dorurile mele, singura, asta mai am. Si-i multumesc celui mai mare si dintai om al limbii noastre ca ma lasa, peste atatea vremi, sa-i imprumut vorba ca sa-mi cant neputinta. M-a luat valu` si-am obosit de atata inot. Mi-ajunge. Nu mai vreau oameni, nici spuse in vant, nici mizerii, nici pareri, nici pro, nici contra. Vreau doar liniste. Ma dor ochii si sufletul si toata fiinta zidita din cuvinte. Nu mai sunt nimeni. Nu mai vreau sa stiu nimic. Sa plece toate, toate literele inutile care isi spun, fiecare in felul sau.

Oare de ce nu ninge? As vrea sa vad alb. Cred ca am nevoie de alb. Sa fie alb mult, sa acopere totul. Sa ninga incet la geamul ochilor mei. Sa fie alb inghetat si incet, sa muteasca toate culorile lumii.

buna dimineata!

Buna dimineata, Romania! Chiar te asteapta, de acum, o lume noua!

o lume noua

Cuvintele sunt seci, prea seci ca sa mai existe. Poate ca a venit vremea unei lumi noi.

de 1 a` lui Decembre

Intr-o zi am vrut sa plec pe jos catre TINE, doar sa-ti ating pamantul cu degetele, sa TI-l mangai. Plangeam de dor... Doar noi astia cu radacinile de-aici stim ce inseamna cuvantul acesta. Si-am urat perfectiunea florilor numarate pe ram, si-a padurilor aliniate, si-a oamenilor care zambesc de-un bunaziua superficial. Ce fel de oameni suntem sa murdarim chipul TAU sfant? De ce azi exista neoameni care isi spun "ai TAI"? As mai plange o data sa-TI sterg noroiul de pe fata cu lacrimile mele. Dar cat de mica sunt...
Mi-e dor de TINE mereu, oriunde as fi! Si daca nimeni nu ma-ntelege, eu ma-nteleg si plang senina pentru mine! Pentru ca TE IUBESC!

LA MULTI ANI, ROMANIA!