Abdullah Ibrahim - Blue Bolero

Pentru ca mi-e dor de ceva frumos, superb, sublim de fapt.

despre oameni frumosi

Cineva scrie despre femei urate. Altcineva spunea odata ca nu exista femei urate. Eu nu as vrea sa ma gandesc la femei frumoase si nefericite, pentru ca ele devin cele mai urate. De fapt oamenii nefericiti si neimpacati cu ei insisi sunt urati. Eu cred ca frumusetea tuturor vine din interior, iar daca iubesti devii cel mai frumos de pe pamant, oricine si oricum ai fi. Oamenii fericiti stralucesc. Ei au aripi. Sunt albastri. Sunt minunati. Sunt suflete care zboara pana in cele 9 ceruri si devin lumina.

Stii ce frumosi sunt oamenii care iubesc? Nu, nu cred ca stii, pentru ca TU nu existi. Nu esti nici albastru, nici lumina, nici frumos. Esti doar absent, total absent. Oamenii care iubesc cu adevarat exista, traiesc, sunt liberi si legati pe viata prin fire de dragoste impletite cu fericire. Sunt oamenii stralucitori, oameni care chiar au viata.

Si, stii, exista oameni care iubesc un fir mic de iarba, si aceia sunt frumosi, atat de frumosi! De fapt e plina lumea de oameni frumosi, daca stii sa ii vezi, daca stii sa ii simti. Mie imi plac oamenii frumosi si m-am hotarat sa iubesc toate firele de iarba si toti fulgii de zapada care cad pe pamant in furtuna, chiar si atunci cand e vara. Totul e frumos pe pamant, daca stii sa vezi. M-am hotarat sa iubesc lumea pentru ca vreau sa fiu frumoasa, cea mai frumoasa din lume! Vreau sa fiu lumina!

maine

Maine e o noua zi, una superba pe care o astept de o vesnicie. Si va urma o noapte lunga si pe urma o zi, cea mai frumoasa din toate. Ziua in care imi revad iubirea vietii, apa. Cea mai mare, cea mai neagra, a mea! Am sa stau, doar am sa stau si atat. Sa uit. Sa respir. Sa-mi revin. Poate ajung din nou eu sau cel putin o tentativa de mine.

THINK!

Vad, analizez, deduc. Inca stii sa citesti printre randuri! Inca stii exact cum gandesc oamenii! Inca stii sa le intelegi gandurile! Niciodata nu spun ceva la voia intamplarii! THINK!

inca o zi/saptamana

Zice ca incepe o noua saptamana. Va fi una scurta, una de pregatiri, deci va zbura tot timpul in viteza supersonica. Abia astept.
Am citit pe facebook "starile" unui agramat care se da important. Mi-e rau! Tot pe facebook am descoperit motivul unei uri profunde. Imediat am sa ii spun fenomenului "motivul unui sfarsit", din pacate. Ce-si face omul cu mana lui... Ani de zile am crezut ca e ok, ca va fi ok. Acum am inceput sa vad, sa simt prabusirea, tocmai cand trebuia sa fie inceputul. Nici macar nu stiu daca sa ii spun sau nu. Ufff...ma doare sufletul.

Florence + The Machine - Cosmic Love

poate ca ...

Ma uit cum sunt inlocuita. Ma uit cum raiul ramane neatins. Ma uit cum apa mea e calcata in picioare de absente. Ma privesc. Ma imbarbatez. Ma fac albastra. Plec. Acolo unde poate o sa vina uitarile. Doar poate. Nimic nu e sigur. Nici macar faptul ca am existat. Totul a fost doar o parere, poate. Doar poate.

Grace Jones - Walking in the Rain

a sta

Te-as duce prin oras. De mana. Sa-ti vad ochii privindu-ma.

Azi m-am gandit la trecut. Aveam pofta de stat pe iarba. Era un loc, la margini de mare, unde stateam pana in miez de noapte, ascultand. Erau semicercuri de piatra, brazdand iarba, cuprinzand sunetele. Ii spuneam tinerete ... de parca m-au napadit toti anii acestia. Poate chiar asa e. Poate nu mai stiu sa stau pe iarba. Cu siguranta nu mai stiu sa ascult.

Te-as fi dus prin oras, azi. Am stat pe banca privind dansul apei. Incep sa nu mai vad colorat.

abur

Mai stii? Cand mi-am inceput dimineata cu tine, ca-ntr-o baie turceasca. Atunci cand ai venit sa-mi aduci lumina. Cand m-ai luat in brate. Mi-ai vorbit. M-ai iubit. Cred ca te-am inghitit atunci ca pe-o gura de aer. Cred ca atunci ai ramas in mine. Cred ca imi curgi prin vene. Cred ca nu mai sunt eu ci doar tu. De-atunci incerc sa ma inteleg si nu pot. Esti peste tot in mine, iar eu nu stiu de ce nu te vad in fata mea. Poate ca ar trebui sa ma privesc. Sau poate ar trebui sa te scot, sa te nasc. As fi vrut sa te nasc, sa-ti dau forma de inger pe care o stiu. Nu mai stiu...

In dimineata aceea am invatat cum pot aluneca ingerii pe langa coloane de baie turceasca, printre aburi de dragoste in care totul e la comun si viata si mainile, si ochii, si buzele, si noi toti. Eu a ta. Tu al meu. Noi amestecati intr-un harem de sentimente. Oare ti-am dansat? Tie nu. Erai abur. Eram apa. Ai plecat. Eu am curs. Pe langa coloane reci. Cred ca da, te-am inghitit pentru ca nu mai esti decat in mine, adanc. Sange.

Repetitie

Aceleasi cuvinte. M-as apuca de fumat. Sa scot aceleasi rotocoale de fum, sa simt aceeasi placere care inunda bolnavicios plamanii. Sa ma repet asa cum ma repet in cuvinte. Sa trag tigara dupa tigara. Sa ma gandesc cum fumezi tu, din nou si din nou, cum fumul intra in tine in locul meu. De-as fi fum... M-as ascunde in tine. As avea cel putin un pretext sa te cotropesc. Ti-as fi rau si placere. Poate asa m-ai vrea.

Ma repet, ca un rotocol de fum care urca inspre interiorul tau. Nu e nici in jos, nici in sus. E doar o suire in ceea ce esti. Repetitiv ca si cuvintele mele. Incet. Ori navalnic. Ori nicicum. Eu fum.

simplu imposibil

Simplu ... Ma gandeam cat de simplu ar putea fi. "Mie imi plac lucrurile simple." Si mie, dar se pare ca am parte numai de cele complicate. Si-ar fi atat de simplu totul daca ... daca ar fi simplu sa atingi, sa simti, sa traiesti. Nu e! E doar complicat. Sau chiar imposibil. "Imposibilul e specialitatea mea." A devenit si a mea. Cel mai simplu imposibil.

citate

Gasesc citate de tot felul. Toate imi spun acelasi lucru: asculta, gandeste, iubeste! Fiecare in felul sau. As vrea sa ascult, dar nu mai pot. As vrea sa gandesc, dar nu mai vreau. As vrea sa iubesc, dar nu am cum. Simplu, nu?!

gol

Incep sa mi se goleasca gandurile. Sunt atat de plina de prea multe incat parca nu mai am forma. Abia astept sa plec. Mi-as dori sa-mi gasesc tarmul. Sa ma astepte. Sa ma primeasca. Sa ma inlantuie. Sa-mi fie liniste. Nu va fi, dar mai astern un vis. Am adunat o carte intreaga de vise. Visuri si vise ... mi-a placut diferenta. Visurile iti povestesc noaptea, visele le atingi cu ochii deschisi. Eu visez si visuri si vise. Si le umplu cu doruri pe toate.

Hm ... vorbesc sacadat, pun puncte si spatii ... cate trei. Inca nu pun diacritice. Astept sa fiu invatata sa le pun. Un alt vis dintre multele vise.

Altfel, ma dau prin real. Nu mai ascult muzica. Nu ma mai trezesc dimineata. Nu mai dorm noaptea. Nu mai gandesc. Nu mai stiu nici cuvinte. Cred ca incep sa devin insipida.

vis

Recitesc. Buna dimineata cui? Tie! Pentru zilele cand am sa ma joc cu degetele rasfirate prin parul tau, prin firele tale de barba, printre clipele pe care am sa le construiesc eu.

Azi-noapte am visat sfarsitul lumii. Se facea ca se clatina universul sub soare-apune. Se unduiau liniile si muntii. Si-apoi am zburat, si-am inotat strigand, cautand. Si erau valuri imense care deveneau gelatina si nu mai cadeau peste mine. Era o apa multa si mare, pamantie. Apoi a devenit curata si, cand sa-mi cada pe umeri, s-a oprit brusc. Un vis ciudat. Oare cum mi-as construi clipele cu tine? Oare existi? Oare m-ai trage din calea prapadului in bratele tale? Ce departe esti. Sau nu mai esti. Sau nici nu vei fi. Sunt tot eu, singura, luptand cu apele pamantii, inotand, trezindu-ma in duminici cu multe pacate, rugandu-ma sa-mi fie iertate lenea-virtute si norii-ganduri.

Am fost copil. Inca mai sunt. Inca mai vreau sa ma joc cu degetele rasfirate prin parul tau, prin firele tale de barba. Clipele le construieste Dumnezeu. Eu doar visez.

Buna dimineata dintr-un colt de lume!

Am facut ochisori. As zambi, dar inca stau sa imi adun puterile. Oare cate pacate am adunat in zile si nopti? Ma gandesc la lene, daca s-o trec la pacate sau nu. As inclina sa o bag intre virtuti, numai sa ma stiu curata. Mi-e lene. Iar am de lucru, dar imi vreau lenea de duminica. Eu zic ca e bine si-atunci pot sa zambesc linistita. Pe urma ma pun iar pe robotit. Sa ma simt robot din nou. Asta da pacat!

Parca as scrie cu tepi de arici. Nu-mi iasa vorbele. Imi sufla vantul prin ganduri. Mai imi pun o cafea, poate ma strang in mine sa imi revin.

ar ploua

Ma duc prin real sa culeg nori. Ar ploua. Eu as vrea lumina.

Intr-o zi am primit sunete cu lumina. Picurau in mine. Le-am iubit tare. Mi-e dor sa le ascult. Nu pot. E ca si cand mi-ar ploua sufletul, mi s-ar umple de nori, iar eu vreau doar raze de inger. De ce mi-ai trimis sunete cu lumina? Nu-ti tin locul. Nu-mi plac fara tine. Nu le pot asculta. Nu pot sta sa le cern picurii fara tine. Mai bine plec in real, acolo unde norii stau sa arunce cu ploaie in mine, ploaie adevarata.

Copacii tai albastri nu mai lasa raze de inger spre mine. Ma gandeam ca as colora norii in roz. Mai stii? Cred ca nu ...

din cele ce-au fost

Tocmai ce am citit o intamplare trecuta la categoria "amintiruri". E un personaj care scrie mult si corect. Daca n-ar fi femeie si agresiva pe deasupra, m-as indragosti de ea. Are asa un stil bataios, obositor, sudist, da` haios. O citesc rar, in special cand am nelinisti ortografice si uit sa dorm cu doom-ul la cap. Nu-mi place latura de femeie fara prunci, cu idealuri educative la palarie. Mi-ar placea s-o intalnesc dupa, sa stam la o cafea fara ifose. Nu-mi place misoginismul ei ca prea seamana cu al meu.

Revin, mi-a placut frantura de memorie rascolita. Era despre unul cules si hranit, fara explicatii, fara amoruri de-o noapte. Avea barba si picta biserici. Mai era si-un comentariu cu diacritice. Unul care nu mai picteaza pentru ca face grafica pe electronic. M-am rascolit si eu ca memoria. Devin mai misogina si mai invidioasa. Nu e frumos. Nici sanatos nu e. Doar ca mi-e dor de-o amintire. Pot?

As scoate si eu din sac ganduri care au fost. Parca ar fi duminica si m-as scalda sa plec in lacasul cu rugi si copilarie. M-as vrea acolo, pe dealuri cu flori. Sa vina el. Sa-mi picteze sufletul. Sa-mi cante o ruga. Sa-i mangai barba. Sa-i sarut ochii. Sa fie albastru. Sa stea o viata, toate vietile, cu mine.

noapte buna!

Plec. Sa inchid fereastra. Sa astern noaptea. Sa dorm. Sa uit frigul. Poate visez. Am sa aprind luminile cerului sa ma lase sa-ti vad chipul. Ochii. Mainile. Sufletul. Poate ai sa vii in jurul meu. Noapte buna cand inca e soare pe cer!

frica

Sa nu ma tem. Oare de ce nu trece frica prin mine? Oare de ce se opreste si ma paralizeaza? Ma tem. De propria umbra uitata singura pe tarana uscata. De nevenire. De frig.

Frica ucide. Clipele mele cad secerate de necuvinte. De tacerea in care-ai plecat. De liniste. De pustiu.

Am ramas doar eu. Oare de ce atata pustietate in jur? Oare unde e lumea? Oare de ce nu ma pot misca? Oare cum ar fi sa imi canti? Am uitat.

De prea multa frica am ramas doar eu, uitata, inghetata, seaca, pustie, rece, singura. Candva m-ai invatat sa inving. Acum unde esti?

vii?

Mai stii lumea? In iulie cald, am visat dimineti care mi te-aduc. Cu batai in poarta. Cu intrebari. Cu raspunsuri. Cu soare razand. Cu noi multi, de mana. In iulie cald, am facut planuri. Am visat. Poarta deschisa asteapta. Raspunsurile nu le stiu. Soarele e sus si fara mine. As pleca de langa nori. As pleca inspre tine. Nu stiu cine esti. Nu stiu unde esti. Nu stiu cum sa te aduc. Mai stiu ca vreau sa invat lumea de la tine. Vii?

fara apa

Am atins norii. M-am cutremurat fulgerata. Poate am murit. Poate am uitat sa ma nasc. Azi am atins norii. Ploaia lor ma ingroapa. Poate nu am cum sa mor. Poate nu pot sa renasc. Nu mai ating nori. Stau cuminte in inima mea. Singura. Fara apa. Pustiu.

nu

Stii lumea? Lumea in miscare. Lumea care respira. Lumea care iubeste. Eu nu o stiu.

Langa muntele care esti as fi fost mare.

Am mers la salina. De sus, lumea parea infiorator de departe si de mica. Am tremurat. Mi-a trecut prin minte o imagine, de fapt doua. O pasare zburand. Un om stand pe marginea unei prapastii. Am scris cum imi tremura sufletul, cum as vrea si sa zbor si sa pot atinge hauri fara spaime. Imi imaginam cum, tinuta de mana, pot pasi. Mi-ai raspuns ca nu intelegi. Acum stiu sigur ca am scris intr-o limba ciudata, de neinteles. Ca raspunsul a fost firesc. Eu nu vorbesc. Eu nu stiu sa vorbesc. Nici sa scriu. Nici sa ma fac inteleasa. De aceea nu zbor. De aceea nu ating hauri. Nici inalturi. De aceea nu cunosc lumea. De aceea sunt doar negatie. NU.

conversatie

Mi-as dori o conversatie la miez de noapte. Sau pe zi, cand cerul se-ncinge. Sau seara, o fi mai bine. Ba poate de dimineata, cand nu m-am trezit. Fara cuvinte. Cu maini. Cu ochi inchisi. Cu fiori. Fara inceput si fara sfarsit. 25.

Azi-noapte am dansat cautand din priviri locuri goale pe care sa le umplu cu bucurii. Suna ciudat? Eram doar eu si o muzica pe care nu o auzeam, si o cautare pe care nu o mai opream, si un dans. As fi vrut sa imi spui SUNT. Doar ca nimeni nu stie cine esti. Poate ca nu mai esti. Cu siguranta, de fapt, nu mai esti. Doar eu dansand in mijlocul lumii, singura, mai sunt. Fiinta de-o schioapa. Si-atat.

Mi-as dori o conversatie rotunda, cu mine insami, cu tine, cel care as vrea sa fii. Nu mai stiu cuvinte. Nu mai am maini. Tin ochii deschisi. Devin rece in recele care esti. Si-am cunoscut sfarsitul inaintea inceputului. Mereu.

Acum tac purtand conversatii absurde cu mine.

stare

Sa-ti mai spun ... Cum ca esti si nu esti. Cum nu canta nimic nici in mine, nici langa mine. Cum ma pierd. Cum nu ma regasesc. Cum mai plang. Cum dansez fara tine. Cum privesc lipsa ta. Cum as sta. Cum as dormi in furtuna, de-ai fi. Cum nu vreau sa mai scriu. Cum as inventa mutenia lumii ca sa pot sa-ti aud tacerea. Cum imi caut preferintele. Cum nu le mai am. Cum nu mai vreau nimic. Cum nu mai pot nimic. Cum nu mai sunt nimic.

blog

Blog ... ce nemarginita prostie. Inca ceva care sa iti manance ochii si timpul. Eram copil si scriam jurnale. Nici acum nu le-as putea da lumii. Zice ca sa fac blog. La ce? Asta e unul in care ma injur pe mine, imi injur neputinta. Din cand in cand imi aplaud extazul. De cele mai multe ori mi se pare penibil, dar continui. Il scriu intr-o cumplita dependenta de net. Ma infurii pe mine. Sa fac blog ... sa ma aplaude si altii. Aiurea. Intr-o zi mi-a spus cineva despre anonimatul lucrurilor pe care le faci. De-atunci nu mi-am mai scos din cap chestiunea. Acum o asociez cu retragerea la margini de lume. Cred ca mi-ar fi mai bine. Anonima pe un capat verde-albastru, chiar suna bine!

Cineva nou mi-a citit lipsa datelor de la profil. Ce si-o fi spus? Inca una cu blog. Ma gandeam la versurile preferate, la paginile de web accesate, la filme, la masuri anti-criza. La cei care nu au copii ... Blog ... sa spun ce? Nu mai am nevoie de pareri, ca-s buna, ca-s rea, ca-s nicicum. Intr-o alta zi cineva mi-a promis ca ma strange de gat, ca ma calca, ba chiar ma zdrobeste. Bestial. Sa fac un blog pe care sa pun imagini de la propria zdrobire. Intre timp m-am zdrobit singura de un zid de tacere. Ce poate fi mai dureros? Pentru asta nu imi trebuie nici blog, nici jurnal, nici minte sa le incarc cu cuvinte. De fapt nu imi trebuie nimic. M-am stins zdrobita. Mi-a ajuns. Restul incape intr-un cos de paine cumparat de la magazinul uitat.