perfect

Constat ca toata lumea are un el/ea perfect si toti la un loc au o lipsa de un el/ea perfect. Surprinzator, nu?! Cineva frumos si drag a fost parasit. Si-a schimbat profilul pe facebook (ce oroare!). Si-a adunat lacrimile. Si-a deschis mersul inainte. Evident, atata transformare prin parasire a socat-o pe ea si s-a intors. Cum adica nu mai e al ei? Iar el n-o accepta. Ramane frustrat si cu vesnica intrebare: de ce nu poate fi perfect? Ea ramane pe sufletul lui intr-un mod clasic neimplinit. Toate celelalte vor suferi constiincios. CLISEU. Adaugam si REAL. Mi-e greata de mintea asta care reactioneaza in acelasi fel fara sa se vindece niciodata. Solutia? As spune "la asta ma gandesc maine" ca sa fiu superba. Ce bine ca dupa fiecare azi urmeaza un maine. Nu vom gasi niciodata solutia si ramanem incastrati perfect (cel putin exista un perfect pe lume!) in clisee. Suntem oameni, nu? Gresim. Ni se iarta. Reluam. Insiruire perfecta de imperfect.

aceleasi

Raze de inger. Printre copacii aia albastri curg raze de inger. Nu ma satur sa ii privesc stiind ca undeva, in spatele lor, cineva canta. Imi canta. Aceleasi ganduri curgand in cascade precum razele de inger printre copaci.

Azi am mai revazut un film, din acela pe care il tot vad cum imi place mie. Un film cu o rochie verde de draperie, un film de pamant si de dragoste, un film care isi cauta ziua de maine. Il stii. E acelasi de ani. Acelasi ca si gandurile mele, ca si copacii albastri, ca si razele de inger.

Mariza - Transparente - Moçambique

intrebare

Odata am stat deasupra orasului privindu-l. Ningea. Imi varasem nasul in blana alba si respiram noaptea. In spate, farurile luminau fulgii cazand. Mi-am dorit sa ninga mereu. Sa stau mereu privind. Era padure inghetata in stanga. Lumini care calatoreau in dreapta. Inainte erau oameni ascunsi in case. In spatele meu doar faruri si-un om inghetat. Ii simteam ochii pe mine, pe mainile mele intinse spre fulgi. Intr-un fel ma iubea. Intr-un fel ma iubeste. Intotdeauna ma va iubi. De ce sunt oamenii inghetati? Mi-am adus aminte de intrebari.

cantec

Mi-e dor de un cantec, unul anume care imi suna picur cu picur. L-am primit intr-o noapte, pe cand stelele plangeau. Mi-e dor sa il stiu. O zi intreaga l-am cautat, l-am citit, l-am ascultat deslusindu-l. Apoi am plans si eu langa stele. Si-n ziua care a urmat mi-a adus flori. Cantecul meu mi-a adus fire de flori. A urcat pas cu pas catre mine, eu pierduta prinvind. Imi canta dimineata. Imi picura printre raze de zi. Imi aducea lumina. Un cantec despre mistere mi-a intrat in viata ziua, venind dinspre noapte. M-a invatat sa ascult.
Mi-e atat de incet ziua spre seara. Cantecul meu sade trist intre zabrele straine. Eu stiu. Tu stii. L-as tot astepta sa-mi mai vina. Mi-e dor de el. Cate secrete exista pe lume? Cati ochi isi canta picurii fierbinti care se scurg pe sub stele? Cui ii e dor de flori firave rasarite dimineata pe trup? Cui canti, cantec?

transparent

Sa scriu. Am un robot in stanga, unul marunt de metal, cu doi ochi stralucind. Langa el o sticla cu apa. Apoi o ceasca rosie senzationala. Inghesuiala. In dreapta am culori bucati, urcate una dupa alta. Intre ele o mamaruta. Alta culoare. La mijloc sunt eu incolora, transparent strivita. M-as duce printre fulgi. Acolo as scrie de alb. Sufletul scrie cum gateste, mananca, se plimba, traieste. Eu stau, sperand ca intr-o zi o sa scriu despre alb. Nu-i ciudat? Am atatea culori adunate si totusi prin sange imi curge transparent durerea. Imi privesc palmele goale. De-atatea ori cant simplu si fericit si totusi nu ma colorez in lumina. Ce-mi lipseste? Cand vine iarna? Cand vin zapezile alb-albastre? Cand incepe Craciunul? Cand mi se termina gandurile astea?

Cineva mi-a spus intr-o zi sa povestesc, nu doar sa scriu. Nu stiu. Povestile trec pe langa mine fara sa ma atinga. Eu am doar forma de cuvinte. Uneori de viata. M-am salbaticit in taceri. Si nu, nu mai stiu cand mi se termina gandurile. Nici cand incepe Craciunul.

sange

Si-am dat drumul cuvintelor sa curga la vale, sa raman fara, sa stralucesc prin nedefinirea lor. Si-as devora, in tacere, felii subtiri de vitel in sange, precum napastuirile gandurilor care mi-au navalit in creier devorandu-ma ele pe mine. Crud amestec de moarte si viata care creste in fata ochilor salbaticind si incetosand privirea. Cuvinte ce curg in tacere. Si sange. Sezon de vanatoare deschis catre corpuri firave. Ele domestice, eu fiara. Nu m-ai vrut. N-am gasit loc intre palme ocrotitoare. Nu mi-am pierdut trairile printre hauri de dragoste. Nu m-am regasit. Nu am trait. Acum tac visand pantagruelic felii de carne domestica devorata salbatic. Si vorbesc, insiruiri fara noima din care oricine intelege orice, mai putin sensul. Stelele se numara singure ca si tacerile, ca si visurile, ca si mirarile.

Tie, Suflet!

Am cunoscut ceva frumos, un suflet. E adanc ascuns dupa niste ochi superbi si o minte brici. E a doua oara in viata cand ma trezesc admirand suflete imbracate in fusta, cand raman muta in fata frumusetii lor. Cu cat e mai rar cu atat e mai minunat. Sufletul acesta superb a facut o ruga de iarna pentru mine si m-a lasat inlacrimata de fericire. Asa imi vine sa umplu cerul cu toate luminile si sa i-l daruiesc pe tot intr-un pachet cu funda rosie uriasa pe care sa ii scriu cat e de minunat. Eu sunt mai plutitoare, Sufletul e mai concret. Mi-ar placea sa ii dau un camin cu foc cald inauntru si un loc pentru caine si o liniste in jur in care sa planteze exact ce-si doreste. Atata zgomot cat ii e placul, atata dragoste cat ii cer ochii si adancurile, atata viata cata ii cere mintea si dorul. Si i-as mai darui un armasar sa cutreiere lumea pana unde vrea, pana la doi pasi in spatele padurii, pana la trei pasi de la marginea oceanului, pana la cinci pasi de luna.

Stii, Suflet, intr-o zi ti-am citit gandurile scrise marunt. Atunci mi-am spus ca ti-as darui oameni calzi care sa iti sarute cuvintele dintre ele si sa iti stearga ochii dupa fiecare durere, sa te acopere si sa stea cu tine, sa nu mai plece niciodata. Tie, Suflet, sa iti dea Dumnezeu o minune pe masura minunii care esti!

potrivire

Nu-i potrivit? Defel! Nici eu nu am fost potrivita. Nici cuvintele mele nu s-au potrivit. Nici degetele nu si-au gasit potrivirea. A fost totul o debandada. Acum as sta sa insir cuvinte goale, revelatii tampite precum cautarile de sine plenare. As rupe cuvintele ori m-as rupe de ele intr-o tacere definitiva. Proasta potrivire cu p in doua exemplare.

prostie cu p mic

Zice-se ca mi s-a inclinat lumea, iar eu am alunecat catre marginile ei. Oarecum am plans, undeva in adanc, cu lacrimi de sange rosu-vinetiu. De ce? Pentru ca intr-o zi m-am trezit singura si proasta precum o blonda ieftina. Poate ca mi-am meritat soarta. Am numarat oile din doi in doi pana mi-am adormit si ultimul simt. Apoi am constatat ca era firesc totul. Undeva am citit despre o flavie marunta si plangacioasa ca mine, suferind dupa universuri pierdute, de fapt niciodata gasite. Ce ciudat sa iesi din tine si sa remarci cata prostie zace in trupul tau gol. Am alunecat, cedand treapta cu treapta pana la scara finala, acolo unde prostia se scrie cu p mic de la cel mai marunt lucru din lumea asta inclinata.

Steve Vai - Tender Surrender

Ori mai dur spus: declar deschis sezonul de vanatoare! Adica am cedat psihic...

Noapte buna, Luna!

trenuri

Stateam intr-o zi intr-o gara. Din dreapta a venit un tren de culoare rosie. Mergea spre stanga, directia inimii mele. Era mic trenul meu, frumos colorat dar mic. M-am urcat in el soptind timid cateva cuvinte. Nu m-a auzit nimeni. Am strigat ceva mai tare. Tot nu m-a auzit nimeni. Apoi am inceput sa colorez geamurile in toate culorile si-atunci lumea a inceput sa imi zambeasca. Tocmai ma urcasem in trenul care mi se potrivea cel mai bine. Astazi circul cu el peste tot. E mare. E frumos. E dificil. Uneori ametitor, chiar enervant, dar circul cu el si lumea ma priveste, ma recunoaste. Unii ma iubesc. Altii nu. Mie imi place trenul asta, chiar daca viteza lui ar vrea sa imi creeze probleme de inima. Merg mai departe pentru ca-mi plac culorile si viata si trenurile ei.

Intre timp am mai prins cateva alte trenuri, in diferite statii. Le-am incercat. Le-am placut. Le-am avut. Pe unele le-am parasit eu, altele au plecat singure lasandu-ma. Unele au ajuns in gara mea si m-au facut fericita asa cum ma face trenul cel ros-colorat. Le-am colorat si pe ele si le admir zilnic. Le iau cu mine de cate ori plec. Sunt o calatoare careia ii plac trenurile colorate. Fac colectie si le numesc reusite. Pe restul le uit pentru ca am memorie scurta.

S-ar crede ca sunt trenuri in care nu te poti urca. Eu cred insa ca oricat de repede, inalt sau aparent inaccesibil ar fi trenul, merita sa faci un efort sa il vezi. Si-apoi, oricat de sus ar fi treapta de urcare in vagon, eu una am grija de fiecare data sa imi iau un scaunel cu mine. Sunt mica, dar imi place sa urc scari multe pentru ca, de cele mai multe ori, scarile urca spre albastru.

nu ma iubi!

Categoric nu sunt femeie. Dar nu sunt nici barbat. Sunt doar un hibrid plangacios care urla ca o furtuna cand ti-e lumea mai draga. Sunt imposibila, stresanta, stresata, irecuperabil sentimentala, injuratoare de profesie si cat se poate de banala. Nu am nimic spectaculos, nu stiu sa dau ochii peste cap si nu sunt deloc delicata atunci cand hamalesc ca un barbat. Intre timp mai sunt si fantastica si senzationala si, in mod evident, geniala. Dar asta tot nu inseamna ca sunt femeie. Deci nu ma iubi!

I do love fashion

Chiar daca o injur ca la satra.

Camille - Quand je marche

complicat de simplu

Hm... Ma descopar citindu-ma, intelegandu-ma. Cristalizez. Din nou acelasi sentiment. Mai bine nu as sti sa o fac. Nu mi-ar strica un cioban, numai ca nu am instructiuni de folosire. La mine functioneaza numai de la complicat in sus. Unde dracu am sa ajung in ritmul asta? Deja mi-am construit turnul. Am noroc ca am lasat o portita ingusta, infima, dar extrem de valabila. Ii savurez prezenta cu fiecare por al meu. Si nu e deloc simplu. Ce bine ca sufar cu bila! Cel putin am un punct zdravan de referinta in realitatea inconjuratoare.

Sa nu fii niciodata slab in preajma-mi! E ingrozitor de periculos! In final trec peste orice chimie si ma leapad de tine.

bulgar de toamna