Zice-se ca mi s-a inclinat lumea, iar eu am alunecat catre marginile ei. Oarecum am plans, undeva in adanc, cu lacrimi de sange rosu-vinetiu. De ce? Pentru ca intr-o zi m-am trezit singura si proasta precum o blonda ieftina. Poate ca mi-am meritat soarta. Am numarat oile din doi in doi pana mi-am adormit si ultimul simt. Apoi am constatat ca era firesc totul. Undeva am citit despre o flavie marunta si plangacioasa ca mine, suferind dupa universuri pierdute, de fapt niciodata gasite. Ce ciudat sa iesi din tine si sa remarci cata prostie zace in trupul tau gol. Am alunecat, cedand treapta cu treapta pana la scara finala, acolo unde prostia se scrie cu p mic de la cel mai marunt lucru din lumea asta inclinata.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu