Sa scriu. Am un robot in stanga, unul marunt de metal, cu doi ochi stralucind. Langa el o sticla cu apa. Apoi o ceasca rosie senzationala. Inghesuiala. In dreapta am culori bucati, urcate una dupa alta. Intre ele o mamaruta. Alta culoare. La mijloc sunt eu incolora, transparent strivita. M-as duce printre fulgi. Acolo as scrie de alb. Sufletul scrie cum gateste, mananca, se plimba, traieste. Eu stau, sperand ca intr-o zi o sa scriu despre alb. Nu-i ciudat? Am atatea culori adunate si totusi prin sange imi curge transparent durerea. Imi privesc palmele goale. De-atatea ori cant simplu si fericit si totusi nu ma colorez in lumina. Ce-mi lipseste? Cand vine iarna? Cand vin zapezile alb-albastre? Cand incepe Craciunul? Cand mi se termina gandurile astea?
Cineva mi-a spus intr-o zi sa povestesc, nu doar sa scriu. Nu stiu. Povestile trec pe langa mine fara sa ma atinga. Eu am doar forma de cuvinte. Uneori de viata. M-am salbaticit in taceri. Si nu, nu mai stiu cand mi se termina gandurile. Nici cand incepe Craciunul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu