cuvinte de viata: aprilie 2010

joi, 29 aprilie 2010

Ciudat cum se intalnesc gandurile prin aer. Unii ii spun telepatie. Eu ma mai gandesc cum sa ii spun. Poate regasire. De sine. De ieri. De ce o fi.

Lhasa De Sela - Con Toda Palabra

Cautand...cantand...

Mai vine cate un moment cand ma retrag. De exemplu in filme siropoase, SF-uri de suflet lalaite, cand un el superb si o ea minunata sfarsesc intr-un happy end banal. Si, vai, ce mai oftez sau plang. Ma retrag pentru ca obosesc. Nu mai imi gasesc rotundul din mine. Nici macar caleasca de la miezul noptii nu mai apare. Printul zace pe alte campii. Zburatoarele nu-mi mai aleg neghina. Iar eu doar stau. Frazulesc aiurea. Mai disper la cate o tampenie. Ma enervez la o imposibilitate. Dau de pereti cu mine pentru ca-s fraiera. Si adorm...

Am avut un cosmar. Se facea ca mi-am pus sufletul pe palme straine, apoi doi violatori mi-au iesit in fata, goi si inspaimantatori. Cosmar. De doua zile stau si rumeg la el. Nu-s nici oarba si, totusi, nici fraiera. De ce visez negru? Poate de prea multa singuratate. Poate pentru ca filmele siropoase raman doar filme. Poate pentru ca ma dispera prea multe tampenii. Poate ca inca nu m-am hotarat sa fiu eu. Poate ca nici nu stiu sa fiu eu. Poate ca nu am imbatranit. Asta ar trebui sa ma bucure. Eu sunt trista si am cosmaruri. Ma intreb simplu daca traiesc. Intrebare.

sâmbătă, 17 aprilie 2010

poezie absoluta

Priveste cedrul mândru! Atâtea brate are!
Dar nu ca sa cerseasca, ci ca s-adune soare.
Si limbi nenumarate au nuferii si crinii.
Vorbesc însa limbajul tacerii si-al luminii.

UNICUL Omar Khayyam

Viata se traieste intre normalitate, nebunie, pastile de extaz si fericire.
Grajdarul isi tranteste "grajdarita" in fan si i-o trage. Omul isi iubeste casa si in final prietenii, de oricare ar fi ei. Unii traiesc sa isi consume la intamplare momentele in pastile de extaz. Iar cei alesi, putini, isi traiesc fericirea.

Cai nu am si nici grajduri nu vreau. Normala nu sunt. Am stat sa aleg extazul, dar m-am dumirit ca filosofia mea sede in varful cratitei mele. Mi-e bine ca am apa si carte, fericirea nu e pentru mine. Asa s-a hotarat. E soare, e tacere, e lumina. O bucata din soarele asta mi-ajunge cat sa traiesc in poezia mea absoluta.

Pe Omar nu-l inteleg. Sunt prea proasta.

joi, 15 aprilie 2010

libertate

Cu l mic, marunt. E atat de larga lumea si toate-s cu l, mic si marunt. De la dincolo de limite. Uneori imi plac si limitele. Cand le descopar, cand mi le insusesc. Sunt atatea litere in viata incat uneori mai formeaza si cuvinte. Accidental, bineinteles. L de la a suspina din dragoste. Putin penibil, daca stai sa te gandesti. De ce nu incepe si a judeca cu l? Uimitor ce scapare! L de la lumina. Cand cad noptile si se aprind luminile la ferestre. Cand licuricii spun povesti. Cu l de la libertate. Parca ar mai urma o litera. Ea mica seamana cu o asiatica pasind marunt. Ce dimensiuni mici are lumea! Cate litere semanand intre ele. Ce putine ajung sa formeze cuvinte. Ce bine e sa spui nimicuri cu litera l. Libertate. Gasiti-mi un om liber. Mi l-as duce acasa intr-un sac. Dar asta nu incepe cu l. Nesemnificativ. Ajustam. La ferestre a aparut lumina lunii. E ora 13.00 si lumile se impart, una in stanga, alta in dreapta si niciuna cu litera l. Asta e libertatea! Traieste cat mai ai libertate in tine. Pe urma vine o vreme cand litera l pleaca putin.

L de la ceai din flori de cires pasind mic si marunt. Unul limpede ca lumina lunii la lumanare asternuta tacut intr-o simpla si umila fereastra. Liber sub vant. Asta nu e cu l.

de seara

Am alunecat odata in bratele unui prieten. Ma impiedicasem si el m-a prins. O jumatate de an m-am chinuit apoi sa beau o sticla din bautura mea preferata. De-atunci am invatat sa vorbesc mult, sa spun doar ce trebuie si sa nu fac accidente de avion. Intre timp am invatat sa iubesc pianul, sa urasc cutitele, sa aleg libertatea de a fi cum vreau si unde vreau, chiar daca umblu desculta prin zapezi. Tot intre timp am invatat cat de bine e sa ai puterea de a gandi atunci cand stii sa o faci. Asta a fost dupa 40 de zile de plans si 44 de kg.

M-am taiat zilele trecute si mi-a trecut. Repede. Am pus un strop de usturoi si-a disparut ca prin farmec. Si iar am urat cutitele. Ma mai impiedic cateodata in multele libertati. Noroc ca stiu sa ascult.

Intre un alt timp, am sa ma apuc sa mai invat una-alta. E chiar palpitant. Imi place ploaia cand curge incet si ma spala. Si tac ascultand-o. Gasesc atatea chipuri minunate in jur. Spalate de ploaie. Frumoase si goale. Spunand nimic. Ma duc sa mai invat despre cum sa nu trezesc florile. Despre tacere. Despre cum timpul curge singur si imposibil.

Buna dimineata!