vanzatoare

Cred ca am sa ma duc sa ma angajez vanzatoare de paine in ultimul sat de pe lume. Sper sa nu imi ceara nimeni sa calculez cate paini am vandut si cate mi-au mai ramas pe unicul raft din incaperea cu nume de magazin.

dor

M-am saturat de impartaseli facebook, de twittereala, de sms-uri cu anunturi de "vezi ca se intampla", de mailureala in draci, de viteza si superficialitate, de agresivitate, de calcari in picioare, de tot. Nu vad decat o mare de lume besmetica ce arunca totul in aer. As vrea sa nu mai vad. Mi-e dor de un munte singur cu cerul. Mi-e dor de carti citite vara la umbra. Mi-e dor de bunica. Mi-e dor de mine. Mi-e dor sa umblu desculta printr-o viata mai simpla. Mi-e dor de o duminica sfanta.

AJUNGE

Si mai adaug ceva pe lista, inca ceva ce nu mai vreau sa vad, aud, stiu. Ceva in care mi-am pus sufletul ani buni de zile. Ceva care acum isi atinge nivelul de saturatie.

NU MAI POT! Strig! Urlu sa ma auda toate cerurile. Mi-a ajuns! Atat de mult suflet sa pui in toate si atat de putin sa primesti inapoi, iar cand primesti e doar sub forma de lovitura. NU MAI VREAU! Mi-au ajuns toti anii astia in care totul a mers la dublu, in care totul a fost ... cum a fost. Ma gandeam sa scriu. Nici asta nu cred ca am sa o mai fac. Am sa imi retrag incet pasii. Nu cred ca mai e loc de prea multe. Nu sunt un om care sa treaca peste tot si toate doar pentru a ajunge. Mie imi place calatoria, calatoria frumoasa, corecta, adevarata, linistita. Astazi nu mai e loc de asa ceva. Am sa ii las pe cei bataiosi. Eu chiar nu mai pot sa vad cum nimic nu mai conteaza, cum nimic nu mai are ratiuni firesti de existenta. Cum se stramba coloanele vertebrale, se rup. Nu mai tine de mine lumea asta. Nici nu stiu in ce directie sa o apuc. Am cerut liniste. Nu stiu cand si cum am sa mi-o primesc, daca nici aici, in spatele calculatorului meu nu mai apare. Si aici e loc de violenta. Si aici incap orgolii nenumarate. Si aici sunt batalii pe viata si pe moarte. Eu nu vreau, nu le vreau. Mi-ajunge cat sunt eu de om cu toate cate le gresesc. Nu vreau sa le mai duc si pe ale altora.

muzica.

Stii, nu mai ascult muzica. Nu mai pot sa ascult muzica. Nu mai vreau sa ascult muzica. Ma inchid intre patru pereti, omorand toate sunetele. Nu vreau sa mai aud muzica. Ma deranjeaza si sunetul cuvantului. MUZICA. Dur. Rece. Negru. Mort. Z de la zgomot. Z de la zilnic durere. Z de la NICIODATA.

obsesia cifrelor

Ma uit cum apar, cum se repeta, cum se intorc, cum dispar. Aceleasi doua numere scrijelite in mine ca o durere. Ma domina. Ma cuprind. Imi striga mut: de ce nu stii ca nu esti? Cum poti sa iti imaginezi ca ai fi? Le regasesc in mine oriunde as merge. Nu vreau sa scap de ele. Nu ma intereseaza sa scap. Nici macar nu incerc. Nici macar nu imi doresc. Aceleasi doua numere marcand inceputul si, dupa cum spun singure, sfarsitul a ceea ce nu a fost niciodata. Eu sunt la mijloc. Fara inceput si fara sfarsit. Doar eu cuprinsa in golul lor. Vrajita. Cum e sa fii cand nu esti? O poveste despre o obsesie. A cifrelor. A mea. A celui care nu e. A mea care nu sunt.

As vrea sa imi cante. Ma doare. Nu mai e nimic. De ce nu stiti sa cantati, voi, cifrelor? Pentru ca nu exist. E doar o obsesie a unei iluzii, ca as fi. Eu UNA. UNICA. SINGURA. De la singuratate. 1

a nu fi

Incerc sa respir. Nu-mi intra aer in piept. Doar lacrimile tasnesc din mine ca un rau. Durere. Nu veni! Nu am nevoie de nimic. Nu stiu cine esti. Nu iti pasa de mine. Nu sunt. Nu am de ce sa fiu. Nu trebuie sa fiu. Asa cum nimic nu trebuie pe lumea asta. Totul tine de vreau. Eu vreau. Ce ciudat ca nu pot! Ce simplu! Ce complicat! Ce normal!

Sa pleci! Sa te uit! Sa ma lasi! Pentru ca nu m-ai avut. Pentru ca nu ma vrei. Pentru ca nu exist. Pentru ca nu se poate. Pentru ca totul e in mintea mea. Pentru ca nu sunt decat un infim strop de apa incolor, inodor, insipid. Prin definitie INEXISTENT. Nu sunt decat ceva ce nu e. Prin definitie A NU FI. eu nu sunt. fara majuscula. nu-s.

Atat.

negatii

Play! Pe sageata albastra nu se incarca nimic. Niciun sunet. Doua contururi ar vrea sa danseze: un el langa o ea. Nu au cum. Sunt reci si rigizi amandoi si punctati din stropi electronici. In corpul lor nu bat nici sunete, nici suflete. Cineva le-a spus "Boleroul Albastru". De fapt nu e nimic pentru ca nu are cum sa fie. Pentru ca nimeni nu canta. Pentru ca au fost uitate. Pentru ca timpul lor se zbate in nicicand. Pentru ca sunt nicaieri. Pentru ca nu e NIMIC.

Pentru ca le-am cautat. Pentru ca nu le-am gasit. Pentru ca nu au ajuns. Pentru ca nu au plecat. Pentru ca am innebunit in atatea negatii.

sec

Sparg cuvinte ca boabele de cristal. Le izbesc de un zid zgrumturos, dur, rece. Se imprastie in mii de farame. Nici macar nu sclipesc. E doar ideea ca ar putea straluci. Sau o speranta desarta.

Ce lume lipsita de sunete si culoare! Cate boabe de cristal sparte de pereti muti! Cate cuvinte lipsa! Cata tacere! Ce nimeni e pretutindeni! Ce gol e pamantul! Ce sec...

pian

Undeva intr-o gradina cu suflete, am gasit un pian cantand. Singur. Degetele lui lungi erau albe si negre si zambeau albastru. Si mi-au cantat. Un pian cantand singur printre raze de luna. Stii cum e sa vrei sa adormi in bratele lui? Iar el sa cante singur. Iar tu sa asculti. Iar luna sa fie patrata. Si sus. Imposibil de sus. Pe un drum alb-negru, zambind albastru si atat de imposibil de gasit.
Nu mai imi place pianul. Nici luna. Nici razele ei. Si niciun drum.
GOL. INCOLOR. SURD. Un pian mut.

atat de simplu si fara sens

Urcam. Doua voci primeau intr-o casa alte doua voci. Mi s-a parut atat de straniu ori mai bine departe. Incep sa gandesc robotizat. Aceleasi lucruri, aceleasi imposibilitati, aceleasi ciudatenii. Sablon necunoscut. Nimic nu se leaga, totul se destrama. Nu-i asa ca viata asta e o nebunie totala? Matrix. Pleci si ajungi tot acolo. Nimic nu se intampla, totul se succede. Fara sens.

Eu sunt o aberatie. Privesc oameni pe plaja. Undeva, candva, poate intr-o zi de azi. Eu traiesc dintr-o amintire. La mine totul e o reluare a ceea ce nu a fost. Un program prestabilit de consoane imposibile. BDTS. Si raspunsul: Eu Nu Exist. Tu Cine Esti? NIMENI. Pentru ca eu nu sunt cel care a ajuns. Iar tu nu esti cea care sa fii. SIMPLU.

ploi

Am citit cuvinte care curg ca ploile dulci. Uneori apa e plina de soare si e dulce. As rasari din ea. Nu stiu de ce ma apuca doruri, mereu doruri, de parca nu mai rasar niciodata. Si-as tot iubi. Ce? nu mai stiu. Uit cum e dragostea. Ma apasa ca un cuvant fara sens. In toata linistea uitata as citi din nou cuvinte dulci ca ploile. Fara oprire. Sa iubesc. Ce? E goala lumea si ploile dulci imi seaca gandurile. Ce sa iubesc? Apele care tac. Unde? Sus, acolo unde nu mai rasar.

Am citit. Ce folos ca exista cuvinte? Nu mai cad ploi. Nu mai e soare. Lumea se duce la culcare. Plec si eu intr-o noapte fara vise. Maine o iau de la capat. Ploi dulci din care nu mai rasar, nici eu, nici cuvintele, nici soarele. Doar viata care curge incet invartindu-se in acelasi cerc fara ape, fara cuvinte, fara lumina.