Ca m-ai legat... Am ajuns pe o pagina de culori, pasind din aproape in aproape. Mergea muzica la mine si deodata am inlemnit. In fundal se auzea ceea ce doar visul catre tine imi sopteste mereu. Nu stiam de unde vine si nu am stiut cum ajunge la mine... Pentru o clipa am sperat ca e din nou cascada care ascunde sub stropi stravezii trupuri si dragoste. Nu era. Erau culori care canta. Canta asa cum imi canti tu... cum mi-ai cantat. De undeva din departari, ca tine. Nici trecut, nici prezent, nici continuu... Ca m-ai legat. Nu mai am timp. M-am pierdut intre clipe. Nu mai numar. Nu mai avansez. Nu ma intorc. Sunt intre. Rupta de tine. Legata. Fara miscare, suflare, iubire. Unde sa mai merg? Unde sa mai ajung? Nicaieri.
vineri, 30 septembrie 2011
joi, 29 septembrie 2011
TIE
La inceput au fost doar doi ochi albastri, verzi, ai tai. Cati ani au trecut? Un Antoine ratacit pe care l-am oprit dintr-un mers al lui. L-am pierdut apoi, din nou si din nou. Si l-am cautat din nou si din nou. Nu mai esti. „Durerea e inevitabilă. Suferinţa e opţională.” Murakami Haruki - mi-ai spus si-ai plecat.
...
Daca ar fi sa o iau de la inceput... as fi la fel. DOR. Si incerc sa ma retrag pentru ca nu stiu... nu mai stiu... nu mai stiu nimic. NIMIC. Poate ca nu mai existi. Mi-as sfasia rochia rosie. Nu te mai gasesc.
miercuri, 28 septembrie 2011
Katie Melua - Piece By Piece
Am luat-o oarecum de la tine din batatura, frumoasa mea frumoasa. Stii tu. Am luat-o pentru ca acel cineva lipit de sufletul meu obisnuia sa cante asa. Pentru ca ii place Katie. Pentru ca imi place. Pentru ca ma gandesc ca am primit un reportaj sinistru care m-a facut sa imi vad nebunia si m-a speriat. Nu de nebunia mea, pe asta o port cu placere si dragoste, ci de ce s-ar putea spune pe seama ei. M-as ingrozi... Mai stau pana sa o fac. Desi ar trebui sa imi reconsider pozitiile. Ar trebui sa incetez tot ce e manifestare "exterioara", sa imi pastrez doar zona asta, unica in care sa imi vars toate apucaturile si dorurile si magariile pe care le imaginez. Cum le mai numesc... Poate ca asa par din afara.
Ma gandeam cum ma topesc in niste puncte de suspensie si de ce o fac... Ma condamni si ma condamn si totusi raman asa. Cum sa plec cand inca mi-e sufletul plin de ochii lui albastri? Si daca nu am sa ii uit niciodata... imi traiesc viata intr-o paralela normala, iar pe dinauntru ma scald in dorul de el. Sunt normala! Sunt normala! Sunt normala! Atat de normala pe cat imi permite imprejurul anormal de prostie si mizerie. Chiar sunt normala si ma bucur ca sunt asa! Si, stii, te iubesc pe tine frumoasa ca ma certi dulce, pe el pentru ca imi umple sufletul cu ochii lui si mainile lui fine, si buzele pe care nu le-am gasit inca, si totul pe care nu l-am atins. L-as scoate din mine, dar il pastrez bucata cu bucata, un intreg perfect pe care mi-l imaginez al meu. Numai al meu!
luni, 26 septembrie 2011
Sa te cuprind
Sa te cuprind... Imi doresc sa te cuprind si mi-e atat de greu. Esti prea urias pentru bratele si gandurile mele. Din nou descopar, a nu stiu cata oara, ca nu ai egal. Nu pot nici macar sa ma bucur pentru ca... nu te pot cuprinde. Nu ai nici inceput, nici sfarsit, iar eu sunt infima. Inca ma uit pe strazi dupa tine. E toamna cu nuci. Si sunt struguri. E cald. Si totul e fara tine.
duminică, 25 septembrie 2011
Vii?
De ce nu ma tii de mana? De ce stai atat de departe? De ce nu vii? Sirul meu interminabil de intrebari. Mai vii? Cand vii? Vii? Visez cu ochii deschisi... vise. Si existi. Mereu aici, in mine, fara oprire. Intr-o zi mi-ai scris: BDTS! NBTI!
sâmbătă, 24 septembrie 2011
Nuit Blanche - Arev Manoukian
In noaptea aceea am crezut ca nu exist. Nici acum nu stiu daca am fost eu.
Vis
Am uitat sa iti spun ca te-am visat. Alb si lung, razand infiorator. M-ai speriat. Erai acolo, aproape, stiindu-ma si razand. De ce? Spaimele mele. Tu urandu-ma. Nu vreau sa fii nici alb, nici sa ma sperii. Nu-mi place visul asta.
Mai existi?
Ma gandesc ca ai un leagan. Ca ma astepti acolo in fiecare zi, in fiecare vara, in fiecare 24 sau 25. Iar eu nu-l gasesc. Nu gasesc drumul. Nu mai scrii. Te-ai uitat stralucind, am crezut ca pentru mine. Ca si apa, si lacrimile, si perlele, si zambetul, si albastrul, si boleroul. Toate pentru mine. Si Teresa a fost pentru mine. Si pianul. Si cantecul. Fiecare nota. Sunt ca o propozitie dintr-un cuvant. Mereu dintr-un singur cuvant. Acelasi. Ma astepti pe un leagan. In fata casei cu caine auriu. Sub copacii albastri-aurii. Mi-as cumpara o fusta rosie lunga pana-n pamant si m-as legana. Pe leaganul tau. In mana ta. Langa cainele auriu. La capatul cararii. Existi? Mai existi?
Numar
Si numar. M-ai invatat ca zilele sunt suficient de lungi atunci cand numeri. Imi numar caderile de nisip prin gatul strans ca de menghina. Eu prin timp fara tine. Sunt lungi. Caderile. Nu ma adun. M-am obisnuit. De-ar fi soare pana-ntr-o luna. Sa zambesc. Te-as lumina. Si m-as ghemui in bratele tale. M-as odihni la umbra ierbii tale, intinsa. Nu-i loc de mine, doar visez. Inca o luna pana sa-ti scriu. Si numar. Rotund.
Inca o luna
Am stomacul praf. De la toate gandurile care mi l-au macinat, de la toate ideile imposibile, de la toata suferinta si nesomnul ce m-au incoltit. Si eu sunt praf, toata. Pe dinauntru, pe dinafara, in tot imprejurul care ma strange. Si-as pleca. Din nou. Undeva unde sa nu te mai gasesc. Mai am o luna pana sa-ti scriu, desi iti tot scriu. Imposibila de mine. Cine m-o fi inventat? De ce stai si ma contempli ca pe o ciudatenie mai mare ca tine? Sunt atat de uriasa? Asa m-ai facut. De inventat, totusi, m-am inventat singura. E meritul meu de hartuitoare declarata. Intr-o zi, probabil, o sa imi strigi in fata: lasa-ma dracului sa respir! Desi mi-ai strigat-o de mii de ori, inca nu te-am auzit. Inca nu am invatat sa tac, desi cel mai mult imi iubesti tacerea. Sau poate discursul nesuferit? Sau bataile inimii? Sau cuvantul? Sau nimic.
Eu
Si din nou... Cad in propriile mele capcane, slabiciuni, obsesii. Aceeasi imposibila. Eu. Probabil ca e minunat sa privesti asta.
miercuri, 21 septembrie 2011
vineri, 16 septembrie 2011
Zahar
Mi-e dulce cafeaua. Deja prea dulce. Ma indulcesc si eu ca o bomboana, ca o boaba de strugure stafidita. Atata zahar de simt ca navaleste diabetul peste mine. Fac cu nervii! Am nevoie de aer si de tine, cel pe care il stiu. Nu vreau jeleuri, nici rahaturi, nici ameteli. Pe tine te vreau, dur si zgaltait si furtunos si superb. Barbat. Imi place cand ridici vocea si ma pui sa ascult, sa inteleg. Imi place ca ma surprinzi mereu. Ca stii mai mult de zeci de ori ca mine. Ca-mi canti ce nimeni nu-mi canta. Unde esti? De ca razi de mine? Prefer sa-mi dai un punct de hohote batjocoritoare pe o mare de negru decat lalaieli. Am sa adorm in diabetul asta. Zgaltaie-ma! Urneste-ma din sirop! Da-mi un branci intr-o mare inspumata si prinde-ma sa nu cad inecata. Fii tu!
miercuri, 14 septembrie 2011
marți, 13 septembrie 2011
Enya - Paint the Sky with Stars
Place a name upon the night
One to set your heart alight
And to make the darkness bright
Paint the sky with stars.
luni, 12 septembrie 2011
Oare m-auzi?
Toamna ta colorata mi-am spus ca e a mea. Nu-mi place Vivaldi, dar imi plac culorile toamnei tale. Nu-mi place pentru ca toata lumea stie Vivaldi si asta ma calca pe toti nervii. Si-apoi nu-mi place ca... nu-mi place. Stiu eu de ce. Dar daca il canti tu imi place. E colorat, e al tau. As vrea sa imi spui o poveste. Soptita. M-auzi?
duminică, 11 septembrie 2011
vineri, 9 septembrie 2011
A toarce
Pe firele tale imi astern firele mele si torc. Si tes apoi luceferi precum ochii ascunsi in lutul olarului, albastri ca ziua si noaptea alergand una dupa alta. Ori negri ca ceasurile care se scurg de cand ai plecat. Ori aurii precum copacii pe care mi-i lasi cateodata sa-i vad. Sunt eu. Tu unde esti? Pe cand buzele rosii se sting muscate de neputinta mi-am cautat timpul si timpurile si nu le-am gasit. Niciunele nu sunt fara tine. Imi canti? Mai imi canti? Ti-as cauta printre fire de barba buzele. Pana am sa le gasesc mai torc fire lungi de poveste din care tes apoi luceferi albastri precum marea ce ti-am trimis spre ascultare. Mai vii?
Gustav Mahler: Symphony No 6, 1st movement (Valery Gergiev, London Symphony Orchestra)
Si eu vreau sa fie mereu duminica si Mahler. :)
miercuri, 7 septembrie 2011
Realitate
Zice ca realitatea e de vina si modul in care o percepi. Se prea poate. Si-atunci eu cum sa fiu? Nebuna de atata realitate pe care o vad in felul meu, oricum m-as invarti... Sa vorbesc cu mine insami, sa-mi spun ca ma iubesc si sa-mi imaginez ca am parul lung si ochii albastri. Adorm tinandu-ma de mana si in brate si in suflet. Eu cu mine, noi doi. Ce realitate asemenatoare cu visul meu si cu nebunia mea. M-as lasa dusa de val. Si-as asculta marea. Sa-mi cante.
Nu stiu daca vreau sa ma vindec. Sa nu te superi pe mine! Am nevoie si eu de un strop de nebunie in toata porcaria asta pe care o tot vad crescand in jurul meu. Stii cum e? Asa... ca un soi de speranta pe care o tot duc cu mine. Sa mi-o naruiesc si sa fiu normala... ce folos? Poate ca nimic nu e nici albastru, nici limpede, nici sigur. Poate nici macar nu exista. Dar eu cant si ma sprijin pe un punct din universul asta al meu care e si albastru si limpede si sigur. Si-atunci exista.
Am mers atata drum, lung si obositor si cumplit. Si-atata lume in jur care isi spune normala, dar nu gandeste, nu intelege, nu stie. Cum sa fiu? Normala ca ei intr-o prostie care deja e fara margini? Mai bine in nebunia mea, visand. Si e drept ce am citit si vazut. Nu sunt nebuna, sunt doar eu care pricep altfel totul. M-am intrebat daca as vrea sa fiu ca astia multi. Nu! Nu ma pasioneaza defel. Nu vreau sa ma zvarcolesc in nicio stare de-a lor, chiar daca ei sunt fericiti asa cum sunt. Nu-mi doresc nicio fericire ca a lor.
A fost o chestiune banala. O fetita s-a racit si o durea gatutul. I-am dat propolis. Prima data, tatal ei nu a avut incredere. A doua zi a cautat si i-a mai dat o pastila in plus. Fetita a venit la mine si mi-a spus ca ea mai vrea propolis, chiar daca e cam rau la gust, dar ea se simte mai bine dupa el, mai bine decat dupa pastila de rigoare. Si i-am mai dat doua zile la rand picaturi din tinctura. Apoi am simtit cum tatal are alta privire in ochi si alte ganduri. In plus, aveau si doua valize mari Kappa, cele mai frumoase. Mi-a fost atata de drag gandul acela, de apreciere as spune. Sigur intelegi despre ce vorbesc si ce anume scriu. Mi-e bine asa, fetita frumoasa! Mi-e bine in albastrul meu si nu vreau sa ma vindec. E sprijinul meu si referinta mea si punctul meu de revenire. Mai o iau razna, mai visez, mai aberez. Scriu ca sa pot vorbi cu voce tare pentru mine. Sa ma aud. Sa imi adun gandurile. Sa-mi cant. Sa te mai intreb ce faci. Sa mai iti plang pe umar. Sa ma certi. Sa am si eu normalitatea mea diferita si frumos de nebuna.
Am citit de Origene. Are par lung si barba si filozofeaza, Origene al meu. Ca de obicei ma intreb daca stie sa cante...
6
6 zile rupta de lume complet. Buna inventie telefonul si ce bine e fara el. Mi-a lipsit doar marea si sunetul ei, sa-l ascult.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
