b&w II

Lumea in alb si negru ... mai dramatica, mai expresiva, poate mai extremista. Cat e bine si cat e rau? Sau e si bine si rau. Un drum pendulat intre extreme, simtindu-le pe propria piele, dramatic. Griurile apartin generatiilor sau trecerii intre ele, nuantand scurgerea timpului.
Mie imi place lumea in alb si negru. Atunci cand poti spune clar: astazi e DA, indiferent daca e alb sau e negru, indiferent daca e sfarsit sau e inceput. Culmea e ca imi plac si griurile, pentru ca intotdeauna ma conduc undeva, catre una din extreme. Cu o conditie, sa vina dupa alb sau dupa negru. Sa imi dea timp sa le inteleg. Sa imi dea forma in care sa le asez. Sa porneasca si sa ajunga si mai ales sa fie ale mele.
Intre timp imi beau cafeaua. Se spune neagra si amara. Eu as spune un brun prajit, aromat, savurat.

b&w addicted

Dansul luminilor

pentru mine!

Repet, precum moara stricata. Scriu pentru mine! E un fel de a-mi aduna gandurile si viata. E modul meu de-a vietui cu mine. Poate intr-o zi o sa ma apuc sa scriu mai altfel, mai altceva, mai cine stie cum. Acum insa scriu asa si-atat. Mi-adun ninsorile mele, in jurul meu, in mine. Nu voi aplauze si iesiri la rampa. Mi-e suficient cuvantul meu, pentru mine, singura. De vrei sa-mi spui, striga si-am sa te ajut. Nu mi-e greu. Dar atat.

Pareri impartite cum ca sunt. Uneori fac versuri. Alteori ma fac ele pe mine. Uneori scriu mult, prea mult, mult prea mult. Ar fi vremea sa tac. Sa ma adun in cuvintele mele si-atat. Nu intreba de ce. Nu intreba unde. Nu intreba cum. Undeva, la un capat de lume, invat sa exist si altfel.

DA!

Si da! Sunt pretioasa! Uneori e timpul sa se mai schimbe si foaia!

PUNCT.

de alb

Alb. E alb in jur. Totul alb. Un alb inghetat si nins. Alb rotund

Incepe sa se astearna linistea. Peste dureri. Priveam de departe idilele in alb si negru ale lumii cu lumea. Ma afecteaza? Nu. Ma gandeam sa ma trezesc tarziu intr-un du-te vino infernal... Mai bine tacerea departarii. Nu ador strigatul falsitatilor, nici matinal, nici de amiaz, nici macar la stingerea zilei. Razboaie inutile.

Mi-am admirat azi opera. Prefer de mii de ori sa fiu mandra de ceea ce fac eu, decat sa ma entuziasmez fals in fata realizarilor altora la care, apoi, sa ma stramb gratios.

Hm... Tocmai am mai tras de urechi pe careva. Ce generatie! Urasc send all-urile! Cred ca am devenit prea irascibila. Credeam ca imi trece, dar inca nu. Mai am nevoie de zile albe. Devin si imposibila. Am nevoie de Craciun.

artificial sau viu

Mi-as cumpara un brad artificial. Il urasc, dar l-as cumpara. Nu stiu daca as putea sa ma si uit la el. Nu as mai avea aroma de Craciun in casa si m-ar durea, dar mi-e atat de mila de ei cand ii vad taiati, pe cei vii, incat as risca. M-am gandit sa imi cumpar unul la ghiveci. Nu am cautat inca. Inca stau si ma gandesc cum sa fie Craciunul in mine. Artificial sau viu?! La cat de artificial e totul in ultima vreme cred ca, in final, am sa ajung la varianta brad de plastic. Totul e de plastic acum si brazii, si papusile, si apropierea, si sentimentele, si oamenii, si viata, tot.

Mai am un gand...il astept, oare? Pe Craciun.

privind...

Am privit. O secunda am privit si-am luat-o la fuga. E atat de adanc totul incat, daca ma aplec, ma inghite. Sunt doar eu. Singura. Pe o margine de lume. Goala. Tacand.

O, ramai...

Ma intorc la scoala, la poezia lui Eminescu. "O, ramai..." Cum sa spui ca e vorba despre frumusetea florei si faunei?! Ma-ngrozesc.

EU

As putea sa pun sunet, dar nu mai am. Cineva m-a lasat intr-o tacere totala. Nu mai caut nici sunet. Doar stau. Am plecat din toate, din lumea mea, din lumea lui, din lumea lor. Acum stau pe o margine de lume anonima.

Nu sunt trista, sunt doar impotenta. Si e chiar corect. M-as bucura insa de niste lucruri simple si nu-mi iese. De parca as fi legata la ochi sa nu mai vad. Simt o ceata pe simturi. Ieri mi-au amortit degetele scriind. M-am speriat. Sa nu mai simt literele inseamna durere. Trebuie neaparat sa plec. Intr-o zare, in niste zari, pe o apa, undeva, candva.

Ce-as mai da sa strige una la mine: nu vezi ca n-ai nici macar predicat?! Nu am! Pentru ca sunt eu de-ajuns! Si-am sa ma scol intr-o zi din toata impotenta mea si-am sa strig sa se auda pana la stele, privindu-le cu toti ochii. EU!

hibernare

Sunt ca o viata in care nu se intampla nimic. Lenevesc si-atat. Intr-o zi ar fi bine sa ma las si de drog si sa trec la citit. Desi, sincer, mi-ar fi placut sa ma uit la povesti. Nesfarsita eu, nesfarsite povestile. Impreuna sa ne tavalim prin infinit. Asa ar fi leneveala completa. Mi-e un somn de vreo 5 luni cel putin si nu ma dau dusa spre perna. Si iar gandesc...

Ce-ar fi sa vina sarbatorile?! Inca nu ascult colinzi, pentru ca nu imi miroase a iarna. Dar ma gandesc cum ar fi sa vina si mirosul si sarbatoarea, dimpreuna, la mine pe prag. Asa, fara sa aud, doar sa simt. As inchide ochii sa le citesc cu gandul. Si mi-as dormi cele 5 luni in mijlocul lor, al sarbatorilor si al mirosului de iarna. Sa hibernez. Poate atunci as visa si brazii inalti.

despre aceleasi orgolii de ieri

Oamenii au nevoie de informatie, de noutati, de mizerii, de senzational, de sex, de socializare, de bani si nu neaparat in ordinea asta. Eu asa mai avea vreo cateva nevoi, dintr-altele. Si-as mai elimina din astea vechi, mai multe. Ma gandeam ce sa dau in schimb... Cred ca nu sunt prea echitabila in actiuni, n-as mai da nimic. M-as restrange la mine. Am dat atat de multe incat simt ca mai am putin si raman goala.

Ma mai gandeam la orgolii. Iar. Vin orgolii noi peste viata. Ma uit in jur. E atata agitatie. Fiecare se zbate sa adune. Sa atragi cu orice pret atentia. Sa ajungi cat mai in fata dand din coate, mai nou si din picioare. Sa lupti. Simti ca cineva ti-ar putea-o lua inainte...ii dai scurt un pumn in stomac si treci peste el. E o lupta salbatica si urata. Nu mai exista nicio eleganta de fandare. Nu mai exista scuze. Nu mai exista pronumele de politete. Nu mai folosim decat loviturile, cat mai multe, cat mai dureroase, cat mai directe si cat mai sub centura. Ne-am uitat calitatea de oameni.

Eu scriu aici cuvinte. Nu dau nici informatie, nici noutate. Nimic senzational. La mine nu vine lumea sa intrebe. Nu vreau sa atrag pe nimeni la mine. Scriu pentru mine. "Terapie de jurnal". Am constatat ca functioneaza. Astern cuvinte ca sa imi pot reface literele din mine. La baza sunt sunet. O semiotica primitiva din care incerc sa renasc o alta, mereu.

despre orgolii si autocritica

Ah, sa nu uit!

Suntem fiinte cu orgolii nenumarate si nemasurate. Mi-am mai adunat un gand si o intrebare. De ce unii iti spun in fata neadevaruri? Cred ca de frica. Exista o frica ancestrala in noi. Nu o putem depasi. Unii.

De obicei nu lupt aiurea. Cand lupt am toate atuurile in mana ca sa castig si mai ales rostul luptei. Esential. Nu-mi plac razboaiele inutile, de dragul armelor. Inutil sa te lupti cu orgolii prostesti. In faza asta, primul impuls e sa ma retrag pentru ca ma cuprinde o mila si-o greata care nu ma mai lasa sa respir si-atunci plec spunand, politicos, bun-ramas. In ultima vreme m-am retras din foarte multe razboaie inutile, din greata, din mila. Si chiar fara sa mai spun "ma scuzati, la revedere". Ma tot retrag. Pe vremuri se spunea ca cel mai destept cedeaza. Nu ma consider fiinta suprema. Nu consider nici ca ceea ce las in urma va acumula o experienta corectiva prin suferinta produsa de superioritatea tacerii frumoase. Au trecut vremurile. Sunt mai mult ca sigura ca, in spate, ramane acelasi orgoliu nemasurat de "am fost mai bun", dar si o frica ancestrala de "ce ar fi fost daca". Ajunge.

Nu concurez inutil. Nu devorez feliile altora. Nu-mi trebuie teritorii ocupate. Nu vreau sa am nimic cu nimeni. Vreau un singur lucru: LINISTE! Atat.

Pe cuvant ca vreau sa ma critic numai pe mine!

catre stele

Uneori privesc catre stele. Am citit ca se spune "niciodata mereu". Mi-am pus intrebari. Cum e sa privesti din cand in cand ... sau in gand? M-am dumirit amintindu-mi cum privesc eu, uneori. E un fel de participare in univers atunci cand nu mai poti, atunci cand vrei sa mergi mai departe sau atunci cand stai si visezi. De fiecare data iti arunci privirile catre in sus si ... gandesti. (Am spus ca e si asta un obicei, cum o fi, se mai intampla.) Ce gandesti?

Ca lumea incepe. Ca timpul devine. Ca oamenii cresc. Ca pamantul e mare. Ca intotdeauna exista. Ca tu esti centrul. Tu, cel din tine, catre care te intorci atunci cand privesti catre stele.

obicei naiv

Ma gandeam... (Oare de unde acest obicei prost?!)

Ma gandeam ... cum ar fi sa stea cineva langa mine?! Sau ... ce culori are viata impreuna?! Sau ... ce gust are somnul in brate?! Sau ... cat de mica e lumea de aici pana acolo?!

Am ganduri. Imi permit sa am ganduri. Se cheama ca zbor. Iar asta cu siguranta nu e un obicei prost! E doar unul naiv si atat.

Ultima data cand m-am uitat in oglinda aratam a pasare. Sa fi fost si asta un un obicei naiv?! Uitatul in oglinda, zic.

culori

Verde, verde, verde... Sa vezi fluturii verzi care bat la geam, albastru... Dreaming...

Am citit azi despre verde, in mai multe locuri. Cum unii il vad bun, altii il vad rau. Cum se incolaceste, cum respira, cum strabate spre lumina. Intr-o vreme spuneam, senina, ca verdele e al meu, culoarea mea. Si credeam. Intre timp am ramas fara culori.

Ma uitam la portocala mea zisa soare. Ieri. Am gasit-o intr-o zi ratacita in valuri. Se ineca incet, tacand. I-am spus sa imi rada o clipa, sa o iau amintire. Si a stat. Mi-a fost draga, tare draga. Acum o iubesc pentru ca e a mea si e aici. Si rade lumina peste apa. A mea. Aici, printre cuvintele mele.

Posesie. Toate sunt ale mele. Nu trebuie sa cer nimanui nimic. Pot sa respir libera, exact asa cum vreau eu. Le am pe toate si mi-ajung. Le impart frateste cu singuratatea. O zi imi iau o felie de albastru si adorm fericita. Alta zi imi cer niste rosu, sa il simt curgand prin mine, rascolit. Inca o zi ma hranesc cu verde sa-mi creasca sufletul. Si inca o zi ma spal cu lumina sa pot scrie. Totul e perfect! Imi lipseste ceva?

Doar un cuvant, pe care nu mai stiu sa il descriu... L-am pierdut undeva in mine, atat de adanc si departe, si singur. Singur cuvantul, singura eu, singuri impreuna. Incolori.

M-a luat valu`

M-a luat valu` cu cal cu tot. Am apucat a face politica mai abitir decat PSD si PDL la un loc. Si-am primit una peste bot... Scurt si la subiect. Desi mie mi se parea si postarea la subiect si ultimele subiecte in tema. Doar ca tema era foarte critica si ... m-a taiat. Asta e. Ma resemnez mioritic. Nu sunt decat o mica picatura intr-un ocean care oricum curge fara mine. Curge prost si fara rost; nu sunt eu in masura sa judec sau sa corectez.

Aveam multe cuvinte postate aici, cuvinte si culori. Intr-o zi m-am infuriat si am considerat ca, oricum nefiind ale mele culorile, nu am de ce sa ma impopotonez cu ce nu e al meu. Acum ma apuc sa renunt si la apucaturile cuvantate in dialect politic. Mai bine raman in mijlocul cuvintelor mele, doar ale mele. Si-aici m-a lovit o furie si am vrut sa restrictionez cititul. Chiar nu privesc pe nimeni ale mele doruri putine, marunte, incolore. Chiar nu vreau sa se stie ca sunt pe coclauri cu mintea si vorbele. Le scriu pentru mine. Ocoliti-le!

Am obosit. Am obosit in toate. Sa raman doar eu cu dorurile mele, singura, asta mai am. Si-i multumesc celui mai mare si dintai om al limbii noastre ca ma lasa, peste atatea vremi, sa-i imprumut vorba ca sa-mi cant neputinta. M-a luat valu` si-am obosit de atata inot. Mi-ajunge. Nu mai vreau oameni, nici spuse in vant, nici mizerii, nici pareri, nici pro, nici contra. Vreau doar liniste. Ma dor ochii si sufletul si toata fiinta zidita din cuvinte. Nu mai sunt nimeni. Nu mai vreau sa stiu nimic. Sa plece toate, toate literele inutile care isi spun, fiecare in felul sau.

Oare de ce nu ninge? As vrea sa vad alb. Cred ca am nevoie de alb. Sa fie alb mult, sa acopere totul. Sa ninga incet la geamul ochilor mei. Sa fie alb inghetat si incet, sa muteasca toate culorile lumii.

buna dimineata!

Buna dimineata, Romania! Chiar te asteapta, de acum, o lume noua!

o lume noua

Cuvintele sunt seci, prea seci ca sa mai existe. Poate ca a venit vremea unei lumi noi.

de 1 a` lui Decembre

Intr-o zi am vrut sa plec pe jos catre TINE, doar sa-ti ating pamantul cu degetele, sa TI-l mangai. Plangeam de dor... Doar noi astia cu radacinile de-aici stim ce inseamna cuvantul acesta. Si-am urat perfectiunea florilor numarate pe ram, si-a padurilor aliniate, si-a oamenilor care zambesc de-un bunaziua superficial. Ce fel de oameni suntem sa murdarim chipul TAU sfant? De ce azi exista neoameni care isi spun "ai TAI"? As mai plange o data sa-TI sterg noroiul de pe fata cu lacrimile mele. Dar cat de mica sunt...
Mi-e dor de TINE mereu, oriunde as fi! Si daca nimeni nu ma-ntelege, eu ma-nteleg si plang senina pentru mine! Pentru ca TE IUBESC!

LA MULTI ANI, ROMANIA!

aproape de Dumnezeu

Aproape de Dumnezeu sunt doar norii... Noi suntem doar uitare.

slabiciuni la zi

"Dear God,
So far this year you have taken away my favorite dancer Michael Jackson, my favorite actor Patrick Swayze and my favorite singer Stephen Gately and my favorite actress Farah Fawcett. Just so you know, my favorite politician is Mircea Geoana.
Regards"

As adauga ca am o slabiciune deosebita si pentru Nastase&Iliescu.

forgotten fairytailes

54, 55, 56, 57 ... o numaratoare care imi sta pe creier. As vrea sa zambesc, sa rad cu gura pana la urechi...si nu pot. "Cand merg, merg. Cand dorm, dorm. Cand cant, cant goala"...si ma intreb despre uitare. Si rad...cautand sa visez, cautand cuvinte, cautand pe unde mai sunt uitarile si misterele lumii.

impreuna

Ascult o vioara spre seara...cu niste buze rosii. Imi place cum suna. Si-mi place zapada prin care alearga impreuna. Impreuna...un cuvant care depaseste imaginatia. Curge si el peste margini precum apa. Curge si cand e si cand nu e. Cand e pentru ca e prea mult si ajunge insuportabil. Cand nu e pentru ca pur si simplu nu vrea sa stea, doar sa curga. Si-atunci devine singuratate. Ma intreb de ce se plang oamenii de atatea lucruri? Si de ce e si de ce nu e. Si de ce suntem si de ce nu suntem. Impreuna...un cuvant care nu mai stie sa fie de viata. De dimineata il alerg prin minte pe toate partile si...iar ma minunez. Nu mai stim sa fim impreuna niciunii cu nicialtii. Doar singuri, eventual aliati contra oricarei legi a firii.

Ce bine ca vine uitarea peste noi cu pasi rapizi. Uitam si ce inseamna cuvintele.

tot cuvant e si asta

Dreaming ... este un cuvant de viata.

Nice evening for you too!

despre genialitate

Mi-ar place sa am un calc legat la mintea mea direct. Sa nu trebuiasca sa ma ridic din pat cand ma apuca momentul de creativitate maxima, doar sa dictez ca o lenesa ce sunt. Ma apuca seara de obicei, pe cand stau in caldura si incep sa motai idei. Daca mai e sa si vad ceva care ma stimuleaza devin geniala si ma revars...direct in somn. Logic doar, ce-ai crezut? Pe dimineata uit tot si ma enervez. Si-atunci incep sa scriu aberatii. Ma certi? Si eu ma cert de ce dorm, de ce mananc, de ce respir. Si de ce sunt atat de normala taman atunci cand ar trebui sa devin geniala. Si imi incep ziua.

Ma minunez cat de frumos e acest popor care are o memorie mai mult decat scurta. Ma minunez cum tinerii nostri geniali vorbesc perfect romgleza de balta, pardon, de mess. Ma mai minunez ca am invatat sa dirijam cu folos toate masele si incep sa functioneze si la noi campaniile obamesti, semn ca intr-un mare final am ajuns si noi sa ne pierdem mintile alea geniale. Ma tot minunez cum mai exista cititori de bloguri de gramatica, adica de blog ca doar unul mai e pierdut prin virtualitate, de cand s-a dus si Pruteanu. Si ma tot minunez cum de mai rasare soarele si peste noi, in ce bezna totala am ajuns sa traim.

Am fost intrebata de criterii estetice. La ce bun sa mai cautam criterii estetice cand nu le avem nici pe cele morale minimum necesare? S-a amestecat frumosul cu mocirla peste limita admisa si-acum doar colcaim in toata genialitatea noastra.

De dimineata citesc de copii geniali. Mai exista si in alte parti, nu numai la noi. La ei e unul la multe milioane si il menageriaza cum trebuie. La noi sunt mai multi la cateva mii si ii pierdem pe traseu cu cea mai mare seninatate posibila pentru ca, nu-i asa, suntem noi toti geniali.

Intre timp mai facem cate o afacere geniala si ea in smecherii. Daca merge bine o vindem la aia de muncesc mult si cu folos. Daca merge relativ bine o vindem iar, tot la aia cu munca. Daca merge prost atunci ne apucam de alte idei care mai de care mai geniale si mai sortite pieirii. Si intre alt timp tot visam la calculatoare legate direct la mintea noastra geniala care sa ne ajute sa dormim in timp ce coacem idei inscrise si ele in aceeasi linie de genialitate. Estetic, poate si etic, cat despre moral ce sa mai vorbim...

In final constatam ca nu s-a mai intamplat nimic genial in zona, asa, cam de vreo prea multi ani...

despre pat, coclauri si secrete

Ma tot intreb unde gresesc? Cred ca am devenit prea Zoe. Ar trebui sa ma cocot in patul cu puf si sa ma alint. Sa astept, nu sa ma rog. Cred totusi ca am prea putine pacate si ma rog degeaba. Imi trebuie mai multe. Imi trebuie infidelitate. Da! Sa pacatuiesc din plin si cu nesimtire, poate atunci o sa fiu ascultata si eu. Zice-se ca sunt rea si indaratnica. Si ca pacatul meu e usor penibil. Cum ar fi sa-mi pun creierul pe bigudiuri si sa ma colorez rosu, adica rosie, ca nu mai vreau sa fiu Zoe?! Altii stau si incanta lumile, eu stau si sap cu nadejde. Am sa imi iau lumea in cap, sa ma duc pe coclauri. Adica in pat, ca m-am hotarat sa pacatuiesc, iar pe coclauri risc sa sap iara si sa uit de pacate. Hm, iar sunt nehotarata. Nu stiu ce sa fac mai repede. Sa pacatuiesc? Sa imi iau lumea in cap-pat? Sa ma fac rosie? Sa ma cocot cocota?

Unii detin secretul victoriei, eu detin doar descrierea lui. Da, am sa ma intreb mai des ce fac in weekend!

7

7 zile. Dumnezeu s-a straduit 7 zile sa fie totul perfect. Zice ca daca s-ar fi odihnit mai mult am fi ramas pe dinafara. Eu nu sunt harnica, doar mai lacoma. Vreau 7 vieti in care sa tot traiesc. Poate chiar mai mult. Si o profitoare. Daca tot m-a facut sa ma asculte. Invat sa il rog frumos. M-a facut si m-a pus undeva, printre cele 7 zile. Eu vreau sa profit si sa ma asez peste tot. 7 vieti. Ba mai mult.

Nu sunt perfecta. Am doar pacate. Imi cer mereu iertare. Si vreau sa traiesc. Cu toate greselile mele, vreau sa traiesc! Unde mai pui ca am si curajul sa o fac. Sunt de condamnat? Imi cer drepturile la miezul noptii, oftand. Oare cand ma asculta Dumnezeu? In care din zile? Sa stiu sa ma concentrez mai tare. Poate ma aude. Poate ma iarta. Poate ma lasa chiar mai mult decat 7 vieti. Poate imi spune si mie eternitate.

l`histoire de la cendrillon banale

Prietenii aduna neghina. Printul saruta si te cauta la miezul noptii. Iar cenusareasa danseaza. Eu sunt singura. Nu adun neghina. Nu plec nicaieri la miezul noptii. Nici nu dansez. Mai am din cand in cand fluturi pe care ii vreau albastri, dar constat mereu ca sunt incolori. Si-atunci ma intorc la cuvinte. Si scriu. Despre fantezii. In nepropozitii.

Pisicul imi toarce in brate. Cel putine el e barbat si sta langa mine. Iar eu ma gandesc ca e om si-i vorbesc. Si il cert ca oricare cenusareasa care se respecta. In franceza, normal. E o limba melodioasa, iar mie imi plac cantecele.

Voulez-vous danser avec moi? Cette vie?

estetica inotului paralel

Pana si Sixtina a cazut in capul celor care se roaga. Iar eu ma plang ca imi trebuie o barca acum si ma tot rog. Oare ce sa fac cu barca daca-s prea mica sa o vaslesc? Sau poate imi pica si mie cerul in cap de atatea dorinte. Motivez si eu aiurea ca mi-o trebuie pentru apocalipsa pe care o tot asteptam, invocam. Pretind ca vreau sa traiesc. Poate ca ar trebui sa o iau babeste pe jos. Ce atatea corvoade galerice? Ce atatea oceane de trecut? N-o fi mai simplu sa-mi urmez raul? Poate paralel, ca si asa sunt paralela cu multe. Nu? Sau si mai bine, imi trec o bila neagra la comportament, singura, si ma apuc de vaslit contra curentului, ca doar stiu sa inot. Nu ma inec eu in tot potopul lor. Daaa, stiu, studiu! Sa studiez estetica inotului paralel, stilul impus. Zambesc, spun multumesc si ma apuc sa mai invat un stil. Si-mi construiesc si-o arca in care sa cant ce simfonie vreau. Si trec razand de 2012.

God is a DJ

Zic baietii ca "God is a DJ". Si daca Dumnezeu stie muzica, de ce nu ne pune mereu numai muzica noastra, aia care ne place? Cred ca s-a plictisit de noi si de toate plangerile noastre si ne-a abandonat pe ringul de dans. Sa ne miscam brownian in toata mizeria asta care am cladit-o. Si daca 2012 schimba placa si ne apucam de simfonii? Oare cum o sa sune? Zice Radu ca aia nu stiu sa cante in "Concert", ca totul e o gluma si "o bisnita". Nici aia nu stiu sa cante, aia de-s cu vioara. Si-atunci noi cum o sa cantam simfonii? Poate imbracati in frac de iarba.

Scrisori de la Marmaris

Am vazut un film cu doi copii si o gradina. Peste tot era politica, pe canalul pentru copii erau zambete. Si-atunci m-am mutat in lumea copiilor. M-am mirat ca se mai poate zambi.

Stau si ma uit la filme pentru copii si zambesc dincolo de singuratate, adunand boabele de neghina din viata mea. Si-mi caut pasari care sa ma ajute, sa le inghita. Copiii si-au facut o gradina de flori. Eu mi-am facut o gradina de cuvinte. Uneori mai scriu scrisori de la Marmaris. Uneori ele se citesc singure. Alteori eu plang. Sunt frumoase filmele pentru copii. Ma intorc la ele. Sa nu mai aud de paduri uscate. Sa nu mai citesc mizerii. Nu e nimeni sa ma ia de mana sa ma duca in gradini cu flori. Doar pasari care inghit neghina zboara anapoda pe langa mine, dar nu se opresc.

Ieri am dat idei, tot pentru copii. De fapt de dragul copiilor, dar pentru oameni mari. Sau pentru oameni fara idei. Mi-a intrat in sange sa dau idei. M-as inchide in toata singuratatea asta sa stau, fara idei. Si stii de ce? Pentru ca am nevoie de timp pentru mine, asa singura cum sunt. Cel putin sa pot sa imi sap la radacina cuvintelor ca sa creasca. Altii pun flori, eu pun cuvinte. Si le curat de neghina, uneori. Alteori ma revolt si arunc neghina departe, dar e prea multa. Si iar dau idei.

Cineva mi-a spus "pentru ca merit". Merit...sa ma adun si sa merg mai departe, mereu mai departe. Fara directie. Pentru ca am prea multe cuvinte si prea multe idei. Si-ar trebui sa stau sa adun si eu neghina si sa zbor. Dar nu stiu. Merit? Ce merit? O palarie noua. Pentru mine. Pentru capul meu, gradina de cuvinte peste care mai ploua. Si iar scriu scrisori de la Marmaris. Singura.

Intr-o zi am sa imi iau cuvintele si chiar am sa plec la Marmaris.

de dimineata

Am baut o cafea cu un inger. Are gustul desavarsit, cafeaua si ingerul. Unul canta ragusit langa mine "I don`t care at all". S-a trezit soarele si-ncepe sa-mi pese. Tentatia zilei e ca o frisca dulce scufundata-n ciocolata amara. Tentatii-senzatii. Buna de dimineata in miez de zi!

Cand cuvintele pleaca ...

...imi curg taceri printre degete. Taceri rosii sangerii. Tremur incet. Si ma rog. Ruga de seara si de viata. Mi-e trupul rana fara cuvinte. Si tacerile curg ... taceri prin venele mele si dor.

cuvinte ca ploaia

Cuvintele sunt ca ploaia. Cad incet, picurate. Daca le aduni capata forma. Daca le lasi sa plece curg. Sunt aurii daca pui suflet. Scanteiaza daca vrei sa stropesti. Si dispar atunci cand le aprinzi foc. Daca le tii in palme se odihnesc si se astern precum saruturile umede si dulci. Scriere.

cuvinte culori

Si-am inceput sa scriu. Cuvinte de viata, care sa curga precum valurile spre mal. Mereu. Stau pe margini si le culeg si le scriu, colorate ca serile cu soare si flori. Spun noapte buna si-apoi rasar apa. Dimineata dorm, noaptea mananc, seara spun povesti cu luna si portocale. Cuvinte de viata care curg precum culorile lumii. Anapoda. Ca un semn de exclamare oglindit.

cuvinte de viata

Doamne, cate cuvinte am, palme-caus intregi, pline revarsate, curgand ca o zeama de rodie rosie, exotica, translucida, culeasa cu limba, sarutata, acrisoara, amaruie, dulce, amestecata cu soare si dimineti cu cafea.

Buna sa iti fie inima si viata, TIE, cel care esti!