Am vazut un film cu doi copii si o gradina. Peste tot era politica, pe canalul pentru copii erau zambete. Si-atunci m-am mutat in lumea copiilor. M-am mirat ca se mai poate zambi.
Stau si ma uit la filme pentru copii si zambesc dincolo de singuratate, adunand boabele de neghina din viata mea. Si-mi caut pasari care sa ma ajute, sa le inghita. Copiii si-au facut o gradina de flori. Eu mi-am facut o gradina de cuvinte. Uneori mai scriu scrisori de la Marmaris. Uneori ele se citesc singure. Alteori eu plang. Sunt frumoase filmele pentru copii. Ma intorc la ele. Sa nu mai aud de paduri uscate. Sa nu mai citesc mizerii. Nu e nimeni sa ma ia de mana sa ma duca in gradini cu flori. Doar pasari care inghit neghina zboara anapoda pe langa mine, dar nu se opresc.
Ieri am dat idei, tot pentru copii. De fapt de dragul copiilor, dar pentru oameni mari. Sau pentru oameni fara idei. Mi-a intrat in sange sa dau idei. M-as inchide in toata singuratatea asta sa stau, fara idei. Si stii de ce? Pentru ca am nevoie de timp pentru mine, asa singura cum sunt. Cel putin sa pot sa imi sap la radacina cuvintelor ca sa creasca. Altii pun flori, eu pun cuvinte. Si le curat de neghina, uneori. Alteori ma revolt si arunc neghina departe, dar e prea multa. Si iar dau idei.
Cineva mi-a spus "pentru ca merit". Merit...sa ma adun si sa merg mai departe, mereu mai departe. Fara directie. Pentru ca am prea multe cuvinte si prea multe idei. Si-ar trebui sa stau sa adun si eu neghina si sa zbor. Dar nu stiu. Merit? Ce merit? O palarie noua. Pentru mine. Pentru capul meu, gradina de cuvinte peste care mai ploua. Si iar scriu scrisori de la Marmaris. Singura.
Intr-o zi am sa imi iau cuvintele si chiar am sa plec la Marmaris.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu