ploi

Am citit cuvinte care curg ca ploile dulci. Uneori apa e plina de soare si e dulce. As rasari din ea. Nu stiu de ce ma apuca doruri, mereu doruri, de parca nu mai rasar niciodata. Si-as tot iubi. Ce? nu mai stiu. Uit cum e dragostea. Ma apasa ca un cuvant fara sens. In toata linistea uitata as citi din nou cuvinte dulci ca ploile. Fara oprire. Sa iubesc. Ce? E goala lumea si ploile dulci imi seaca gandurile. Ce sa iubesc? Apele care tac. Unde? Sus, acolo unde nu mai rasar.

Am citit. Ce folos ca exista cuvinte? Nu mai cad ploi. Nu mai e soare. Lumea se duce la culcare. Plec si eu intr-o noapte fara vise. Maine o iau de la capat. Ploi dulci din care nu mai rasar, nici eu, nici cuvintele, nici soarele. Doar viata care curge incet invartindu-se in acelasi cerc fara ape, fara cuvinte, fara lumina.