Odata am stat deasupra orasului privindu-l. Ningea. Imi varasem nasul in blana alba si respiram noaptea. In spate, farurile luminau fulgii cazand. Mi-am dorit sa ninga mereu. Sa stau mereu privind. Era padure inghetata in stanga. Lumini care calatoreau in dreapta. Inainte erau oameni ascunsi in case. In spatele meu doar faruri si-un om inghetat. Ii simteam ochii pe mine, pe mainile mele intinse spre fulgi. Intr-un fel ma iubea. Intr-un fel ma iubeste. Intotdeauna ma va iubi. De ce sunt oamenii inghetati? Mi-am adus aminte de intrebari.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu