N-am mai scris. Doar am inlemnit intre cantari de pian. Am tot ascultat clape lungi, fara oprire. N-am lucrat. Am tot stat fara sa fac nimic. Eu cu mine si cu apusul de vorbe. Parca suntem doi. Visuri neindemanatice pipaind existenta banala a cuiva care nu e. Eu, mie, intr-un mine care s-a pierdut. Plesnesc printre frunze anotimp parasit in consoane mici, marunte, infime, litotice, pleonastice. Precum caderile. Mi-am cantat mie. Un pian dintr-un secol care nu mai e si nici nu mai are niciun rost. Oare ce stiu? Nimic. Nocturne capricioase.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu