M-am uitat la finalul unui serial de copii, din acela cu fericire si dragoste, si mi-a placut. Am topait si am cantat si am fost si eu fericita. De-aici, din epoca de piatra, imi adun fericirile simple si marunte si... le scriu. TIE. Ca un copil ce sunt. A cata oara? A una mia... zecea mia... infinita oara.
Imi plac orele frumoase, precum 13.13. Tie iti plac orele fixe si numerele intoarse pe toate partile. Ti-as scrie la ore frumoase si fixe si ti-as spune cuvinte tot la ore frumoase si fixe, doar ca nu imi raspunzi si nu ma auzi si nu ma vezi decat atat cat vrei, de undeva unde orele fixe sunt ca ceasul care ticaie fix la fix. Eu, cu orele mele frumoase si multe, sunt haosul timpului si al gandului si-al cuvintelor spuse de nenumarate ori si de fiecare data altfel. Eu TIE, precum timpul frumos revenind fara sa stie de ce, fiind fara sa fie, spunand fara sa rosteasca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu