"Am sa ma rog pentru tine in seara asta."

Doamne, da-mi intelepciunea de a nu face rau! Nu vreau sa se indragosteasca de mine, desi pentru asta s-ar putea sa fie prea tarziu. Eu nu pot iubi pentru ca iubesc deja. Nu pot iubi pe altcineva pentru ca iubesc deja pe cel din mine. Nu, nu, nu! Nu am cum sa il iubesc. Sa nu suferi! Om bun, sa nu suferi! Nu vreau sa suferi! Devin monstru... Cum sa fac? Ce sa fac? Sufletul meu e doar albastru si atat. Nu poate vibra in alta culoare. Nu vreau alta culoare. Am deja albastrul meu imens, cel fara margini, cel perfect. Cum sa ii spun? Om bun, nu ma iubi! Nu sunt eu cea care poate veni in calea ta. Eu am drumul meu, cel cu minunea in care cred.

"Am sa ma rog pentru tine in seara asta." Doamne, da-mi puterea sa il fac sa inteleaga. Nu stiu pe unde imi sunt gandurile... Cum sa ii spun? Ca printre degetele mele curg doar firele lui lungi, ca pe buzele mele se opresc doar literele lui unice, ca in mine vibreaza doar cantecul lui perfect.

Pe clapele pianului meu alearga degete lungi si fine, cele mai fine, cantand boleroul albastru, dansand mut. Pe paginile mute mi-s toate dorurile. "Eu stiu. Tu stii. E in lumina ochilor tai." Secretul. Eu ma rog in fiecare seara sa vii, om perfect. E perfect? Da, este. Un perfect pe care il vad numai eu. Tacut, spunandu-mi incet, fara cuvinte, numele. Cantand. "Mai omule..." Atata timp cat lumina e la fereastra nu am sa ma ratacesc. Am incercat doar sa te aud cum suspini. Pe prag e cainele auriu si-n fata casei e leaganul care te-asteapta. Si mana mea intinsa. Stii... Te-am atins. Chiar existi.

Cum sa te rogi pentru mine? Sa plec... Catre locul in care ma asteapta copacii albastri-aurii. Si gandul care stie tot. Stii, micul dejun cel cu pisica si fata, vreau sa il vad in bratele din noaptea cu foc si ninsori, acolo unde povestile incep si nu se sfarsesc niciodata, in lumea albastra. A TA.