10.10. Imposibila ora. Nu-mi spune nimic. Lasa-ma sa nu mai ma gandesc la nimic. Undeva, intr-o luna de zile, am sa mai incerc o data marea cu degetul. Poate oceanul. Cine sa mai stie...
E soare. Daca as putea sa imi opresc gandurile. Alerg printre sunete, haotic cum stiu. Am intrat intr-un al cincilea an in care nimic nu se intampla. O voce la un capat de virtualitate care vorbeste daramand fiecare fir de nisip. Constructia mea fragila e la un mal de apa, spalata de fiecare val. Dupa atata vreme inca tot nu stii ca nu esti? Ba da. Aflu mereu. Acelasi lucru, aceeasi spulberare.
Schimba-ti parola intr-un munte de litere si cifre amestecate-ntr-un shake...
Am ridicat pe margini o zidire din imagini, zise ale mele. Un trup imbratisat care nu e al meu. Un sarut mangaiat care nu e pentru mine. Doua maini stranse, inlantuite, care nu-s ale noastre. Deasupra lor zace un fir de floare ridicat pe o coloana franta. Si-o fuga. M-am tarat prin timp cu pasi lenti, imaginati. 10.10. Candva credeam ca as putea fi. Acum nu mai sunt si nici nu am fost. De voi fi nici nu poate fi vorba.
Pe o pagina neagra secretele se ascund in lumini. Tu stii. Eu nu stiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu