Ma trezesc clipind intrebari. Nu stiu cate sunt, dar sunt dese.
In iarna asta am stat prea mult sa ma ninga si-acum zapada nu-mi mai pleaca din par. Nu pot a scrie. Nu am a spune. Nu mai simt a crede. Ieri saream, astazi doar stau. Undeva in mine zace o asteptare. Parca m-as vrea decembrie de sfarsit de era. Parca mi-as dori sa se crape pamantul, iar eu sa raman agatata de o raza de lumina. Sa insemne ca inca mai sper... Poate ca. Nu-mi gasesc marginile de drum, dungile albe care sa-mi spuna incotro. Rezist intr-o forma de cupa aruncata si prelinsa, rotita fara a iesi. Cine sa ma soarba?
De-mi cladesti oprelisti, limite...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu