a nu fi

Incerc sa respir. Nu-mi intra aer in piept. Doar lacrimile tasnesc din mine ca un rau. Durere. Nu veni! Nu am nevoie de nimic. Nu stiu cine esti. Nu iti pasa de mine. Nu sunt. Nu am de ce sa fiu. Nu trebuie sa fiu. Asa cum nimic nu trebuie pe lumea asta. Totul tine de vreau. Eu vreau. Ce ciudat ca nu pot! Ce simplu! Ce complicat! Ce normal!

Sa pleci! Sa te uit! Sa ma lasi! Pentru ca nu m-ai avut. Pentru ca nu ma vrei. Pentru ca nu exist. Pentru ca nu se poate. Pentru ca totul e in mintea mea. Pentru ca nu sunt decat un infim strop de apa incolor, inodor, insipid. Prin definitie INEXISTENT. Nu sunt decat ceva ce nu e. Prin definitie A NU FI. eu nu sunt. fara majuscula. nu-s.

Atat.

negatii

Play! Pe sageata albastra nu se incarca nimic. Niciun sunet. Doua contururi ar vrea sa danseze: un el langa o ea. Nu au cum. Sunt reci si rigizi amandoi si punctati din stropi electronici. In corpul lor nu bat nici sunete, nici suflete. Cineva le-a spus "Boleroul Albastru". De fapt nu e nimic pentru ca nu are cum sa fie. Pentru ca nimeni nu canta. Pentru ca au fost uitate. Pentru ca timpul lor se zbate in nicicand. Pentru ca sunt nicaieri. Pentru ca nu e NIMIC.

Pentru ca le-am cautat. Pentru ca nu le-am gasit. Pentru ca nu au ajuns. Pentru ca nu au plecat. Pentru ca am innebunit in atatea negatii.

sec

Sparg cuvinte ca boabele de cristal. Le izbesc de un zid zgrumturos, dur, rece. Se imprastie in mii de farame. Nici macar nu sclipesc. E doar ideea ca ar putea straluci. Sau o speranta desarta.

Ce lume lipsita de sunete si culoare! Cate boabe de cristal sparte de pereti muti! Cate cuvinte lipsa! Cata tacere! Ce nimeni e pretutindeni! Ce gol e pamantul! Ce sec...

pian

Undeva intr-o gradina cu suflete, am gasit un pian cantand. Singur. Degetele lui lungi erau albe si negre si zambeau albastru. Si mi-au cantat. Un pian cantand singur printre raze de luna. Stii cum e sa vrei sa adormi in bratele lui? Iar el sa cante singur. Iar tu sa asculti. Iar luna sa fie patrata. Si sus. Imposibil de sus. Pe un drum alb-negru, zambind albastru si atat de imposibil de gasit.
Nu mai imi place pianul. Nici luna. Nici razele ei. Si niciun drum.
GOL. INCOLOR. SURD. Un pian mut.

atat de simplu si fara sens

Urcam. Doua voci primeau intr-o casa alte doua voci. Mi s-a parut atat de straniu ori mai bine departe. Incep sa gandesc robotizat. Aceleasi lucruri, aceleasi imposibilitati, aceleasi ciudatenii. Sablon necunoscut. Nimic nu se leaga, totul se destrama. Nu-i asa ca viata asta e o nebunie totala? Matrix. Pleci si ajungi tot acolo. Nimic nu se intampla, totul se succede. Fara sens.

Eu sunt o aberatie. Privesc oameni pe plaja. Undeva, candva, poate intr-o zi de azi. Eu traiesc dintr-o amintire. La mine totul e o reluare a ceea ce nu a fost. Un program prestabilit de consoane imposibile. BDTS. Si raspunsul: Eu Nu Exist. Tu Cine Esti? NIMENI. Pentru ca eu nu sunt cel care a ajuns. Iar tu nu esti cea care sa fii. SIMPLU.

ploi

Am citit cuvinte care curg ca ploile dulci. Uneori apa e plina de soare si e dulce. As rasari din ea. Nu stiu de ce ma apuca doruri, mereu doruri, de parca nu mai rasar niciodata. Si-as tot iubi. Ce? nu mai stiu. Uit cum e dragostea. Ma apasa ca un cuvant fara sens. In toata linistea uitata as citi din nou cuvinte dulci ca ploile. Fara oprire. Sa iubesc. Ce? E goala lumea si ploile dulci imi seaca gandurile. Ce sa iubesc? Apele care tac. Unde? Sus, acolo unde nu mai rasar.

Am citit. Ce folos ca exista cuvinte? Nu mai cad ploi. Nu mai e soare. Lumea se duce la culcare. Plec si eu intr-o noapte fara vise. Maine o iau de la capat. Ploi dulci din care nu mai rasar, nici eu, nici cuvintele, nici soarele. Doar viata care curge incet invartindu-se in acelasi cerc fara ape, fara cuvinte, fara lumina.