ALB

E alb, alb, alb. A nins ieri peste tot. Si erau albe crengile si drumul si cerul gri pufos. Nu vad mai departe de alb, nu vreau sa vad. Mi-am prins sufletul in el.

Mergeam incet, iar blana mi se infasura cald pe langa umeri. Ma uitam pe geam cum alergau zgribuliti copacii, unii dupa altii, ninsi, grei, batrani. Mie-mi era cald. Lor frig. Seara m-am intins printre fulgi, pe strazi, doar un pic, pasita marunt si ascutit, ninsa si eu. As fi tot umblat asa, sa ma ninga, sa fiu alba, sa fie noapte. Mi-e dor de stele sclipind, din acelea care se asterneau pe drumuri fara masini, pe unde mergeam noi taraind saniile. Nopti cand tot cadeau stele reci si Mosii circulau nevazuti... dar eu ii vedeam. Si-i asteptam. Era alb peste tot, fara urme. Mie-mi era cald fara blana, doar cu manusi inghetate si bulgari, si coborasuri pe partii de drum nebatut. Iarna de zahar.

As mai sta. As mai tarai sanii in zapada. As mai fi alba si calda. Si-as vrea sa tot ninga, sa nu se mai opreasca, sa nu mai vina ziua de maine cu toate ale ei. Sa fie doar azi alb, alb, alb.