Abia acum am vazut ca mi-a inflorit trandafirul, o floare chinuita, prinsa intre geam si frunze, dar deschisa. Parca mi-ar spune ca-s rea, ca l-am chinuit atata si totusi el a inflorit. O floare de-o zi. Ce-o fi azi? Luni de-nceput, luni de sfarsit, luni de zapada, luni roz ca floarea de trandafir. Nici macar nu pot sa-i fac poza pentru ca nu mi-e incarcat aparatul. Nici nu-l incarc. L-am uitat gol ca sa nu mai pozez nicio culoare. Floare dantelata, stransa rusinos, inghesuita de rautatea mea, asa s-ar spune. O privesc cum sta ascunsa dupa perdea, intoarsa spre cer, cu spatele catre mine, eu a nimanui, ea a trandafirului. Ea sta o zi, eu stau o viata. Cum si-o fi numarand clipele? Poate ca stie sa numere ca mine si numara in gand: cate stele albe, atatea clipe cazute. Oare de rusine s-a facut roz dantelat? De ce i-o fi fost rusine? De mine si de gandurile mele, numarate ca stelele, inghetat si pustiu, batraneste cand viata danseaza. As dansa ca si ea, roz infoiat. Tu dansezi, floare? Uite, stelele care cad danseaza pana mor topite de dor. Stiu, noi nu dansam. Ne e rusine ca ne vad norii si zapada si puful de stele si copacul inghetat. Noi stam la caldura, ne infoiem strivite amandoua, roz tu, alba eu. Si numaram pe degete cum trece timpul, floare roz singura de-o zi, femeie alba singura de-o viata.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu