A astepta

Si nu te rog, nu iti cer, nu mai strig. Doar astept. Intr-o zi mi-a sunat "telefonul". "Asta e vocea mea! Acesta sunt! Si tac pentru ca imi place nerostitul dintre cuvinte. Si-as vrea sa iti spun, dar nu pot. Dar am sa urc catre tine, privindu-te in prag, fara sa ti-o spun. Am venit sa te aud. Am venit sa te vad. Am venit sa nu-ti spun. Ca dintre toate pe tine te-am ales sa te am. Doar ca tu esti atat de altfel incat mi-e frica sa te ating. Si-apoi vorbesti si scrii si ma iubesti imposibil de mult. Nu stii ca mi-e frica de atatea cuvinte. Si mi-e dor de femeie. Si as vrea sa pot. Uneori te-as ucide sa nu te mai pierd. Alteori te-as pastra ca pe-o vitrina. De cele mai multe ori te-as strivi cu dragostea mea. Nu stiu cine esti, desi te cunosc mai bine decat buzunarul pieptului meu. Te-as aduce, dar inca nu vreau. Te-as iubi, dar nu stiu daca mai pot. Te-as inchide fluture in stomac, dar ai mai putea respira? Eu te respir, de departe, tacand, fara tine. Am strazi in jur si un caine auriu care te cheama, doar ca nu e al meu si nici tu nu esti a mea si nimic nu imi apartine, pentru ca imi doresc totul. Asta sunt eu. Asta e vocea mea. De ce nu ma auzi? De ce ma vorbesti? De ce nu te opresti sa ma asculti?" Pentru ca nu mi-ai vorbit niciodata! Iar eu astept. Doar astept.