Si tot plang. Si tot nu inteleg ce fel de om sunt. Tu, cel ascuns dupa lumina si trupuri de copaci albastri, te rog ia-ma in brate si tine-ma strans, strans, strans de tot. Am nevoie de tine. Sa pot plange in voie.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Poi am gandeam ca te-as fugari io cu o nuia sa te altoiesc nitzel ca sa ai de ce plange. Si-apoi ti tzin io in bratze sa ti smiorcai olecutza.
RăspundețiȘtergereDa... mi-ar placea sa plang in bratele tale. Mult, mult, mult, pana ma linistesc. Nu am sa ma obisnuiesc niciodata sa fiu om mare fara oprire.
RăspundețiȘtergereMultumesc ca existi!
RăspundețiȘtergereSterge-ti mucii si indreapta spatele. Ajea...fromoasa fata
RăspundețiȘtergere