Într-o zi mi-am aşezat sufletul pe o tipsie,
Iar eu m-am aşezat alături şi-am privit.
Cum soarele mi-l arde
Şi vântul mi-l suflă
Şi ninge pe el a pustiu.
Între timp a căzut o pasăre.
A mai zburat o frunză.
S-a mai împleticit o stea
Printre dorinţe absurde.
Iar eu stăteam şi priveam
Cum îmi zace sufletul pe tipsie
Ars de soare,
Lovit de vânt,
Şi nins a pustiu.
Nu era niciun înger prin preajmă.
Toţi tăceau şi mă priveau
Zăcând alături de sufletul meu.
Îngerul meu poate doarme.
Şi tace.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu