DODOLOŢ

Intr-o zi am vazut un soare pictat negru. De fapt nici nu era soare si nu era nici negru. Era doar o amagire cum ca ar fi. Mi s-a parut urat. Nu l-am vazut cum toata lumea incerca sa mi-l arate. Nu l-am vazut nici cu profunzimi, nici cu degradeuri, nici cu stari, nici cu dureri. Nimic. Pentru mine era doar o pierdere de vreme pe o panza numita inutil pictura. Dar as sta sa pictez eu, in cuvinte, soarele de astazi. L-as face imens, plutind, razand, l-as umple cu fericire si l-as arunca in sus, cel mai sus, acolo pe albastru, acolo unde se naste totul. Si l-as pune cu rosu in obraji, asa copilareste, sa rasufle si el intre doua timpuri de joaca. Apoi l-as numi Dodoloţ.