Uneori ranesc. Uneori, mereu, ranesc. Si urasc momentul cand o fac. Si stiu ca o doare, dar nu ma pot abtine. Si sunt eu, in oglinda cu mine, ma vad, ma incrunt, ma cert. Si o vad, lovita. Si vad cum ma iubeste si imi place, si de-asta o iubesc, pentru ca ma vrea al ei. Dar sunt eu, doar eu. Si ea, lovita. Se cheama cumva, litere insirate. Si stiu ca ea vrea. Altfel. Numit dragoste. Cum sunt? Cum voi fi? Cum voi fi fara ea? Rana.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu