Amestec fara logica. De fapt totul are o logica, numai sa stii sa o intelegi, numai sa fii din poveste. Eu am senzatia ca ies din poveste. Stau si ma privesc cu maini si picioare, de parca as fi perfecta. Nu sunt perfecta. Sunt doar un om care se ascunde sub o palarie si, din cand in cand, isi cauta povestea, aceeasi. Tu esti perfect? Cred ca amandoi am putea face cel putin o intentie de perfect. De fapt povestile noastre se suprapun imperfect, intr-o logica total lipsita de sens, in care ne tot cautam si ne tot intelegem pana nu va mai fi nici poveste, nici logica, nici inteles. Si-apoi nu stiu si nu inteleg de ce cautam povesti logice? De ce nu putem sa fim pur si simplu imperfecti cu totul? De ce nu putem sa ramanem in aceeasi poveste? De ce trebuie sa ne tot intrebam? De ce nu-mi aduc aminte ce am gresit? De ce am senzatia ca nimic nu e gresit? De ce insist sa povestesc? De ce caut logica acolo unde nu exista? De ce vorbesti cu altii in ciuda mea? De ce spun altora de tine? De ce nu taci atunci cand ma certi? De ce ma certi cand vrei sa ma iubesti? De ce nu vorbesti atunci cand te iubesc? De ce nu ma lasi sa fiu imperfecta, cum iti place? De ce nu esti perfect asa cum te vreau? De ce suntem mereu doi si totusi doar unul? De ce nu stii ca suntem unul? De ce stai si ma privesti cand scriu? De ce nu vii?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu