Plec din nou. Stare de bucurie, simultan de groaza. Sper sa fie bine si-o sa fie. Nu am chef sa duc prea multe deodata. Nu am nervi de incarcat. Iar o sa ma iei la rost, stiu. Dar si tu stii ca oricum le fac la timp si cum trebuie, doar ca imi place sa bazai. Ma gandesc cum am fugit azi sa ma intalnesc cu copiii. Sunt atat de frumosi si facem atatea nebunii impreuna. Asta imi place. Si munca o ducem la fel. Spuneam ca as pleca din toate, de fapt nu plec nicaieri, dar ma alint in starile alea cumplite ca sa am motiv sa fiu copil.
Imi place sa fiu copil. Sa fac prostioare, sa am nabadai, sa scornesc tembeliuni. Scopul e unul singur, alintul. Stii, e bine sa te dai prin zapada sau sa plesnesti apa stropind tot in jur. E haios. Copiilor li se admite. Si mie deci. Copiii au vacante. Si eu la fel. Urasc sa spun ca merg in concediu. E cea mai mare tampenie. Eu plec in vacanta, una lunga, exact atat cat vreau eu. Eu nu am program. Nu-mi place sa fiu incadrata in program. Nu suport lucrurile impuse. Nu am chef de stari fixe, de lucruri definitive, de reguli. Nu-mi plac si gata. Sunt copil si topai prin viata exact ca si copiii. De-asta bazai. De-asta ma alint. De-asta imi plac nebuniile.
Suna copilareste? Si ce? Asa imi place!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu