Cabine goale defileaza pe deasupra mea. Aud muzica. Ma enerveaza. E o voce imposibila care da drumul la toate ritmurile zise moderne. Cate o cabina rosie ma anunta ca e asigurata la un nume oarecare. Eu nu sunt asigurata nicaieri si in special nu sunt asigurata impotriva zgomotelor. De ce nu face nimeni asigurari impotriva zgomotelor? Mi-e dor de vocea tineretii. Dor de o inghetata imensa, mancata ziua cand soarele zapacea. Mi-e dor de nopti cand socoteam ca avem voie sa ne destrabalam si cheltuiam suma maxima permisa. Ma uitam in ochii lui de parca toata muzica mi-o adresa mie. Imi placea sa visez. Era un Andrei vedeta, iar eu eram o oarecare stand pe nisipul fierbinte, ascultandu-l. Ascultam muzica la gramada si toata lumea se invartea in jurul nostru. Ne cocotam pe cate o bara, mancam gogosi si oftam in cor. Mai aveam bani de bere. Faceam dusuri reci si-alergam fericiti sa dansam desculti pe mozaicul amiezilor. Muzica, voci, nisip arzand. Ce de cabine anoste se insira sec peste cer! Nu-mi place azi si nici notele lui de ritm zgaltait. Nu am imbatranit. Pur si simplu mi-e dor de ceva.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu