lin

Sunt un om care scrie. As vrea sa fiu mai mult. As vrea sa fiu un om cu sertare. Cica rational. Nu e mai mult, e doar altfel. As vrea o alta lume, a mea. Si-as vorbi franceza cand am eu chef si cand mi-e dor. Imi place ideea de siruri nesfarsite de vita de vie. Si-o masa imensa intr-un salon. Lunga. Mi-e dor sa revad. Ochii negri, mica, firava precum un fir de floare, scriind, traind undeva in izolare, lipsita de curajul luminii. Un el superb ca in povesti, stapan peste vita de vie si peste masa cea lunga. Asteptand in lumina. Si-apoi toata lumea pusa la picioarele ei, zburand, curat si simplu, lin, ritmat, de dragoste, ca la inceputuri de lume. Imi place cerul care mangaie. Si vita de vie plina de struguri, si vinul curat, si masa lunga de lemn, si frumusetea lumii. Si siguranta ca maine va fi la fel, acelasi soare sculptat in aceeasi lumina, arzand bland, stiindu-si puterea, stiind sa invaluie, stiind sa iubeasca viata. Ce daca cerul e undeva foarte sus? Geniile nu se mai opresc la 39. Traiesc pentru ca stiu sa traiasca si iubesc perfect. Sunt genii moderne care stiu sa fie tot. Lin si adevarat. Iar azi razboaiele, chiar daca se duc la rece sau tocmai pentru ca se duc la rece, se duc si se conduc fara violenta. Cred ca am sa ma opresc undeva, nu la 39, ci acolo unde mi-e bine. Acolo unde exista simplitate si liniste. Daca va fi un ostrov cu lumina si dragoste, am sa raman si eu. Si-am sa imi sadesc vita de vie, si-am sa asez strugurii pe o masa lunga cu doua capete. Si-am sa fac dragoste intr-o nacela. Intr-o buna zi, lin, ca la inceputuri de lume.